Sari la conținut

Arta, coborâtă în stradă

Organizat pentru prima dată în Braşov, "Strada del ' Arte" este un festival care şi-a propus să aducă arta mai aproape de oameni. Artişti din toate domeniile şi-au mutat, preţ de două zile, atelierele pe strada Republicii şI le-au arătat trecătorilor câteva din secretele lor.

"Venim din nordul ţării, dn Maramureş, cu produse lucrate în lemn. Vrem să arătăm că lemnul, dac este tratat cum trebuie, poate fi un element preţios", Larisa Avram - artist.

Valeria Noubert face păpuşi din foi de porumb. Meşteşugul nu l-a deprins de multă vreme dar ceea ce iese din mâinile sale este unic. A îmbrăţişat cu drag ideea festivalului.

"E binevenit, dar ar trebui să fie mai des. Oraşul e mort altfel. Peste tot sunt numai terase",  Valeria Noubert - meşteşugar.

"Şi dacă ploua veneam. Dacă ar fi în fiecare weekend ar fi şi mai fain. Mai ales că vine vacanţa şi nu prea avem unde să îi ducem tot timpul. Mulţumim celor care au avut iniţiativa. Foarte frumos", spectator.

Copiii s-au mai putut bucura de ateliere de pictură sau de teatrul de păpuşi. Printre piesele puse în scenă s-au numărat Cei Trei Purceluşi sau Scufiţa Roşie.

Foarte apreciat de braşoveni a fost Thom Kilroy, un cântăreţ Hawaiian aflat în trecere prin Braşov care a dorit să se alăture festivalului.

"Sunt un mare fan al conceptului de artă reprezentată în stradă. În fiecare oraş în care merg îmi place să mă opresc, să ascult oameni care cântă sau care fac teatru sau orice altă manifestaţie creativă. Toate converg către o viaţă fericită, ajută oamenii să se relaxeze şi să se bucure cu adevărat. Iubesc evenimentele cu acces liber, unde oamenii pur şi simplu se bucură, fără presiuni", Thom Kilroy - muzician din Hawaii. 

"A venit incognito. Asta e şi ideea străzii artei. Cine e artist, cine vrea să participe la emoţia asta a străzii să vină, nu e nicio problemă", Silvian Duică - organizatorul festivalului.

Intenţia organizatorilor festivalului a fost să aşeze Braşovul în rândul marilor oraşe în care reprezentaţiile stradale sunt la tot pasul şi nu mai miră pe nimeni.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Dan Dascălu