Sari la conținut

Atelier de creaţie la poalele munţilor Făgăraş

E forfotă mare în curtea lui Gheorghe Zărnescu. În fiecare săptămână, zeci de copii vin la atelierul de meşterit pe care l-a pus la dispoziţia lor. Pentru că este pensionar,bărbatul s-a gândit că ar putea să îşi umple timpul învăţându-i, voluntar, pe copiii din sat cum să mânuiască lemnul şi uneltele.

"Tot proiectul începe cu o schiţă. Cum vine şi unde pleacă. I-am învăţat să măsoare, să taie. Am mers cu ei pe câmp, le-am arătat esenţele de lemn", Gheorghe Zărnescu - coordonatorul atelierului de meşterit.

La ateliere, copiii sunt împărţiţi pe grupe de vârstă. Mihai este cel mai mare şi este mâna dreaptă a îndrumătorului. Vine aici de 3 ani deja şi spune că a învăţat nu doar să mânuiască uneltele ci şi să facă un produs de calitate

"Am învăţat ce lemn se foloseşte şi unde, cum să bat corect cuie. Să ştiţi că acest lucru contează foarte mult", Mihai Iercoiaş- elev.

În timp ce unele grupe lucrează cu lemnul, în fosta clădire a grădiniţei din sat, fetele merg la atelierul de pictură. Georgia are 15 ani şi este printre cele mai consecvente eleve ale centrului cultural. De 7 ani participă la activităţile din sat, dar odată cu atelierul de pictură şi-a descoperit o pasiune ascunsă.

"Dacă nu veneam aici cred că nu mi-aş fi dat seama şi nu mi-aş fi descoperit aceste calităţi. După ce termin şcoala, încă nu m-am decis. Mi-ar plăcea arhitectura", Georgia Ganea - elevă.

Alţi copii aşteaptă nerăbdători atelierul de dichiseală. Aici, fete şi băieţi, au învăţat să mânuiască acul şi croşeta, iar din mâinile lor ies acum adevărate opere de artă

"Acum, când sunt la început, mi se pare mai greu dar după aceea o să mai avansez şi o să mă descurc mai bine", spune un elev.

Proiectul este coordonat de preotul şi preoteasa din sat.

"Ultima poveste este povestea ghemelor când au fost mai multe persoane care au văzut că fetele lucrează şi nu aveau cu ce şi efectiv ne-au trimis, am primit vreo 7 pachete cu gheme, cu care ele lucrează acum", Natalia Corlean - coordonatoarea proiectului.

"Copiii au nevoie să înveţe să se integreze în societate pe de-o parte. Dacă pe lângă acest lucru reuşesc şi să-şi formeze şi anumite deprinderi, dacă reuşesc să-şi descopere abilităţi, talente, este un lucru în plus câştigat", Marius Corlean - preot.

În primăvara anului trecut, copiii au fost implicaţi într-un alt proiect. Săptămânal, îi ajutau pe bătrânii din sat la treburile gospodăreşti.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Mihai Stan