Sari la conținut

Au primit locuinţe

Szakács Csaba lucrează din luna septembrie la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe şi este unul dintre tinerii medici care au s-au bucurat de şansa la o locuinţă de serviciu chiar în incinta spitalului, la doar trei minute de locul de muncă. El va locui într-un apartament cu două camere, alături de soţie, şi ea viitor medic la acelaşi spital, şi cei doi copii ai lor.

"Sincer, pe mine mă interesează mai mult partea medicală; ne ajută locuinţa foarte mult, este un ajutor enorm, dar dacă spitalul nu funcţionează calumea, atunci nu putem să facem nimic cu locuinţa", spune György-Szakács Csaba - medic specialist chirurg.

Vârsta or experienţa, însă, nu au reprezentat nişte criterii la selecţie. Principalele condiţii ca medicii să primească o locuinţă aici au fost: să lucreze în sistemul medical de stat din Sfântu Gheorghe şi să nu aibă rude de gradul I în oraş.

"Eu cred că cine vrea să plece, pleacă oricum, dar faptul că ţi se oferă o locuinţă de servici este un bonus, desigur, şi un ajutor, până strângi ceva bani ca să cumperi ceva propriu",  spune Gyulai Gabriella - medic specialist neonatolog.

Blocul destinat medicilor are trei apartamente cu două camere, de 61 de metri pătraţi şi trei garsoniere de 40. Construirea locuinţelor de serviciu face parte din strategia de revigorare a sistemului medical din judeţul Covasna.

"Dacă este să accentuez un anumit segment, atunci trebuie să încep cu Oncologie, Psihiatrie, Pediatrie, partea de Urgenţe, întotdeauna a fost deficitară", spune Nagy András Róbert - managerul Spitalului Judeţean Covasna.

"Vrem să vină acasă tinerii specialişti şi vrem să vină la noi, în judeţul Covasna, în Ţinutul Secuiesc, specialişti buni", spune Tamás Sándor - preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.

Proiectul, în valoare de aproximativ 360.000 euro, a fost finanţat de o fundaţie din Târgu Mureş, cu ajutor de la Guvernul maghiar. Autorităţile locale şi judeţene au pus la dispoziţie terenul pentru ridicarea locuinţelor şi au asigurat branşamentele la utilităţi.

"În 2003 am inaugurat şi la Târgu Mureş locuinţe de serviciu pentru tineri care rămân în ţara noastră", spune Vaas Levente - preşedinte executiv Fundaţia Stidium

În primul an, locatarii nu vor plăti chirie, ci doar facturile la utilităţi. Ei vor locui aici pe o perioadă de cel mult patru ani.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Zoltan Munteanu-Racz