Sari la conținut

 Banii fermierilor întârzie

Ioan Benea aşteptă banii pentru subvenţia pe terenurile agricole încă de pe 10 octombrie. De ani de zile de când a fost implementat acest soft la APIA, banii ajung mereu târziu la fermieri, spune omul.

"Se tot investeşte în el, dar îmi dă impresia că ori avem oameni nepregătiţi care nu ştiu să îl folosească, sau cu rea intenţie se spune că acest soft nu funcţionează. Nu mă bag unde nu mă pricep, dar prea sunt dese defecţiunile acestea pentru care suferim noi fermierii ", spune Ioan Benea, fermier.

Întreg softul le-a dat bătăi de cap angajaţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură care trebuie să introducă în sistem dosarele de date şi solicitările fermierilor, pentru ca aceştia să poată obţină în avans plăţile pe suprafaţa de teren.

Funcţionarii spun că procesul de introducere a datelor durează foarte mult, pentru că pe acest soft lucrează în acelaşi timp toţi angajaţii APIA din ţară. Oamenii muncesc suplimentar ca să introducă toate datele în termen. Angajaţii lucrează chiar şi noaptea.

" Programul funcţionează destul de greoi. S-a lucrat şi schimbul 1 şi 2 şi 3, deci noi facem tot posibilul ca să ajungem la termenul la care s-a stabilit pentru plata fermierilor pe suprafaţă ", afirmă Carmen Tudor, consilier APIA Braşov.

La Braşov au trebuit introduse 16.600 de dosare pentru obţinerea subvenţilor, iar până în prezent au fost operate peste 12.000. Deşi fermierii depun cereri online pentru obţinerea banilor, erorile sistemului complică procedura.

" Pentru o lucrare care normal trebuie implementat într-o jumătate de minut durează 5 minute. Dacă la un fermier avem 10 parcele a o jumătate de minut înseamnă 3 minute, a 5 minute pe fiecare a 50 de minute, deci în 8 ore faci 8 fermieri. Dacă lucrezi normal faci 50 de fermieri. Şi asta ne-a dat un pic de lucru ", este de părere  Dorel Stânea, director APIA Braşov. 

APIA a achiziţionat softul în anul 2008 şi a fost implementat ca să introducă în baza de date dosarele depuse de fermieri pentru subvenţii şi prococesarea lor cât mai rapidă. Valoarea investiţiei în acest proiect a fost de 14,2 milioane de euro.