Sari la conținut

Bucătăria românească, pentru tinerii francezi. 20 de elevi francezi studiază gastronomia la Braşov

Antonin are 19 ani şi studiază la Centrul de Formare Alternativă din Tours. Visul său este să obţină toate calificările internaţionale în domeniu. De aceea nu reatează niciun schimb de experienţă pentru că ştie că doar aşa se poate familiariza cu bucătăria internaţională. 

"Intenţionez să merg prin diverse restaurante, ca să învăţ diferite lucruri în gastronomie şi hotelărie. De ce nu, mai târziu să îmi deschid restaurantul meu, un restaurant despre cultura culinară a diferitelor ţări", a spus Antonin Pion-Rolet - student francez.

"Este o experienţă completă, am învăţat multe. Este într-adevăr diferit de ce avem în Franţa şi e bine să vedem şi să învăţăm alte lucruri", a precizat Kevin Mereses Diaz - student francez.

Francezii au venit să înveţe tainele bucătăriei româneşti de la cei mai pricepuţi maeştri bucătari din Braşov.

"Pentru început, poate li se pare diferit, au venit din Franţa, au venit aici la noi, învaţă şi ei să gătească româneşte, însă ei sunt tineri. Dacă îşi călăuzesc nişte principii în viaţă, pe care trebuie să le urmeze, şi dacă vor să facă această meserie şi au înclinaţii spre această meserie să facă această meserie. Dacă nu, nu...", povesteşte Cornelia Ghişoiu - lady chef.

"Pentru elevii noştri e timpul să descopere altă bucătărie decât cea franceză, să întâlnească alţi studenţi şi altă cultură", a spus Elisabeth Faubert - profesor CFA de Douets, Franţa.

Experienţa în România se va încheia la sfârşitul acestei săptamâni, iar elevii francezi se vor întoarce în ţara lor, pentru a împărtăşi cunoştinţele dobândite la Braşov.

Reporter: Liviu Beju
Operator: Răzvan Rădache