Cabinet medical inundat de ploaie

Data publicării:
CABINET INUNDAT

Sora Bălăceanu a plecat la 7 dimineaţa de acasă, ca să ajungă să ia o reţetă pentru soţul ei. A făcut aproape o oră pe drum, şi a fost şi o cheltuială suplimentară pentru ea.

"Dacă era doamna doctoriţă nu veneam aicea, desigur / Reporter: Vă era mai uşor? / Ooo doamnă, nici bani cheltuiţi, cu banii ăia luam medicamentele. Să facă ceva cu noi acolo că noi nu putem veni aici", Sora Bălăcenau - pacientă.

"Nu mai puteam să aştept că, din moment ce a trebuit să le fac, trebuia să ştiu rezultatul", spune un pacient.

Luni dimineaţă, când oamenii din sat s-au dus la medic, în loc să se întindă pe patul de consultaţie, au luat mopul şi au început să adune apa de pe jos. Ploaia din ultimele zile s-a infiltrat în acoperişul aflat în lucru şi a inundat tot cabinetul.

"Când am venit era plin cu apă aicea jos, doamna doctor a pus ea mâna pe mop şi am văzut că adună ea apa, am luat eu şi am adunat eu. Am adunat mai mult de o jumate de găleată de apă", spune un pacient.

"De sus din tavan se vedea din tavan cu picu...nu că picura, curgea ca la robinet curgea apa aicea, cititorul de carduri deja era în apă, nu avea ce să facă cu ele", spune alt pacient.

"Chiar sunt bolnavă şi cu plămânii şi vă daţi seama, dacă vin într-un cabinet aşa...", spune o pacientă.

Claudia Bândea este medic de familie în Valea Mare de 12 ani şi, spune ea, de 4 ani se plânge primarului că plouă în cabinet.

"Laptop-ul nu era protejat, că nu avea cum să fie protejat, era pe birou, la fel şi cele două imprimante, la fel şi cititorul de carduri, formularele tipizate, deci toate erau în apă. Am luat aparatura, am fugit cu laptop-ul la un service să salvez baza de date. Mirosul este insuportabil, reţeaua electrică, eu nu mai conectez aparatura acolo", Claudia Bândea - medic de familie.

Cabinetul medical funcţionează într-o anexă a căminului cultural. De două luni aici au început lucrări de reabilitare a acoperişului, iar primarul spune că, după ce acestea vor fi gata, muncitorii vor intra şi în cabinetul medical.

"Terminăm săptămâna viitoare cu acoperişul, după aia noi ne ocupăm de renovarea cabinetului, zugrăvire, după aia să facă partea aia", Gheorghe Avram - primarul comunei Valea Mare.

La cabinetul medical din Valea Mare sunt înscrişi aproximativ 1.300 de pacienţi din şase sate. Medicul spune că va reveni la cabinet abia după ce va fi reabilitat în totalitate. Până atunci, bolnavii vor fi nevoiţi să facă naveta la Sfântu Gheorghe.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...