Sari la conținut

Campionat de volei pe plajă, la Sibiu

38 de echipe s-au înscris la primul turneu de volei pe plajă organizat vreodată în centrul istoric al unui oraș din România.

"În centrul istoric e mai frumos, pentru că, pe plajă, lumea-i obișnuită cu voleiul. În oraș lumea nu prea știe, e curioasă, vine să vadă", spune un jucător.

În apropiere de teren a fost amenajate și un beach bar pe nisip. Spectacolul voleibalistic este cu atât mai gustat și de turiști.

"Ideea era doar să mă plimb, să stau într-o cafenea, să citesc, dar... chiar mi se pare o idee foarte bună. Îmi petrec altfel timpul, în Sibiu", spune un turist.

Competiția, care se joacă în plin soare, între clădirile istorice din oraș, este organizată pentru a treia oară consecutiv. Amenajarea unei mini-plaje, pe caldarâm, începe din timp.

"Ne ia undeva la trei-patru zile, muncim aici o echipă de vreo 20 de oameni. Am adus în Piața Mică 500 de tone, anul acesta, de nisip. S-au înscris mai multe echipe, o să joace calificări. Cererea este în totală creștere. Se pare că acest sport reînvie în România", declară Andrei Dinu, organizator. 

Sibiu Sands este acreditat de Federația Română de Volei şi a fost inclus în calendarul competițional național de volei pe plajă. Semifinalele și finalele vor avea loc sâmbătă și duminică.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu