Carte de salvare la bord

Data publicării:
CARTE SALVARE

Cartea de salvare la bord poate fi descărcată de la adresa csb.acr.ro. Formatul pentru fiecare autoturism este agreat de Departamentul pentru Situații de Urgență, al Ministerului Afacerilor Interne.

"Una este să te duci și să primești toate informațiile de care ai nevoie, în ceea ce privește protecția victimei și a ta, ca echipaj și alta este să te apuci să cauți airbaguri, instalații GPL", spune plt. maj. Florin Avram, comandant echipaj descarcerare ISU Brașov.

Specialiștii susțin că un simplu airbag frontal care nu s-a declanșat la accident se poate activa în mijlocul operațiunii de salvare, cu pericol major pentru victime și pentru pompierii surprinși în mașină.

Tot ce au de făcut șoferii este să acceseze adresa de internet, să-și aleagă cartea de salvare a propriului autoturism, și să o imprime color, pe o simplă foaie de hârtie. Foaia se împăturește și se păstrează în parasolarul șoferului.

Cărțile de salvare sunt specifice celor mai întâlnite vehicule care circulă pe străzile din România.

"Până în prezent nu am identificat asemenea cărți, dar sperăm ca, în viitor, toți conducătorii auto să își procure și să își descarce de pe internet asemenea cărți, care, până la urmă, le-ar putea salva viața", a spus cpt. Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Brașov.

Părerile șoferilor sunt împărțite, pe marginea acestui subiect.

"E obligatoriu să folosească toată lumea așa ceva, să fie mașinile în dotare cu așa ceva", a spus un şofer.

"Nu cred că are sens, ținând cont că mașina poate să fie zob după un accident și chiar cred că ei ar trebui să își facă treaba, nu noi", a spus o şoferiţă.

Pompierii militari spun că nu doar siguranța e motivul pentru care Cartea de salvare la bord se poate dovedi utilă oricărui șofer. În caz de accident, o astfel de foaie scurtează mult timpul de descarcerare a victimelor.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Răzvan Rădache, Zoltan Racz

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri