Cele mai noi tehnologii, la Brașov

Data publicării:
EXPOMETAL

Microscoape conectate la softuri speciale pe calculator, utilaje care prelucrează metalul cu precizie mare, ori sisteme de scanare 3D. Sunt doar câteva dintre exponatele de la târgul demo metal. Majoritatea utilajelor sunt folosite de către marii producători din domeniul auto-moto sau aeronautic.

"În momentul în care aveți o piesă care are nevoie de finisare superioară, această mașină ajută să dea luciu și un aspect foarte bun și o suprafață foarte bună", spune George Staicu - expozant.

La târg au fost prezentate și cele mai noi tehnologii în materie de metrologie. Iar vedeta a fost microscopul conectat la calculator, cu ajutorul căruia se verifică circuitele.

"Au o cameră de mare precizie care care ne arată pe monitor exact piesa cu un zoom foarte mare. Un microscop obișnuit nu poate face asta. Putem să ne uităm doar prin ocularele microscopului, doar să vizualizăm piesa, nu să o și analizăm în soft", a povestit Cristian Vicleanu - expozant.

Și pentru că tehnologia este pe val, a atras atenția și standul cu scanări tridimensionale.

"Practic, cu aceste echipamente se poate face un control calitativ al întregii geormetrii pt piesele produse în această industrie. Pe România din 2008 suntem prezenți cu această tehnologie", a spus  Romeo Tudose - expozant.

Târgul este la a patra ediție, dar este pentru prima dată când se desfășoară în Brașov. Și asta pentru că, spun organizatorii, orașul are o istorie bogată în ceea ce privește industria care a renăscut odată cu investițiile germane.

"Scopul târgului este să pună în legătură companiile care expun tehnologie nouă, soluții complexe de fabricație, cu beneficiarii", a spus Onuț Iliescu - organizator

Expoziția este deschisă până sâmbătă.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri