Sari la conținut
News Alert

Centru medico-social, la Rucăr

După mai multe tentative de inaugurare a centrului medico-social de la Rucăr, amânate din cauza absenţei ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, autorităţile locale şi judeţene au decis astăzi să taie panglica. Festivitatea de deschidere a unităţii medicale s-a făcut cu mare fast, în prezenţa unui alai de oficialităţi, care au primit chiar şi cadouri din partea autorităţilor locale în semn de mulţumire pentru participare.

După discursurile de felicitare, oaspeţii au fost invitaţi să viziteze obiectivul.

"Dorinţa cea mai mare a mea a fost ca la această inaugurare să participe şi ministrul sănătăţii. Din păcate programul a fost foarte complicat. Este plecat domnul ministru", a precizat  Florin Tecău - preşedintele CJ Argeş.

Comuna Rucăr a avut spital până în anul 2011, atunci când a fost închis odată cu toate unităţile medicale mici din ţară. Anul acesta, autorităţile judeţene au decis să îl deschidă sub formă de unitate medico-socială. Capacitatea de cazare este de 40 de paturi, iar fiecare persoană internată va plăti 500 de lei pe lună. Valoarea investiţiei, făcută în totalitate de Consiliul Judeţean Argeş, se ridică la 816.000 de lei.

"O să fie făcute injecţii de toate tipurile, perfuzii intramusculare, pansamente, se poate schimba o sondă unde este nevoie. Avem electrocardiograf, avem ecograf", spune Gheorghe Ciulcu - Directorul centrului de asistenţă medico-socială Rucăr.

Chiar dacă lista de aşteptare pentru un loc în azilul de la Rucăr este lungă, localnicii nu sunt deloc încântaţi de noua investiţie din comuna lor.

"Noi vroiam ca să fie şi spital. nu numai azil, că sunt şapte comune", spune un localnic.

La unitatea medico-socială vor fi 35 de angajaţi, dintre care doi medici şi opt asistente medicale.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Lucian Păculea