CNADNR a depus plângere doar în presă

Data publicării:
PLANGERE CNADNR

Doar câteva utilaje lucrau marţi pe tronsonul închis de autostradă.

"Noi suntem numai cu... de apă. Drenaj, rigole, scurgerile de apă, tot", spune un muncitor.

Drenajele la care se lucrează și care ar fi trebuit și ele finalizate înainte de inaugurare, se află la câteva sute de metri de lotul demolat.

"Muncitorii lucrează doar acolo, la partea de versanți și la rigolele de scurgere. Porțiunea care a fost demolată arată exact la fel ca în urmă cu o lună și jumătate. Practic, este un crater de 10 metri adâncime, pentru care încă nu s-a găsit nicio soluție", relatează Adela Mohanu, reporter Digi24. 

Tronsonul a fost închis la începutul lunii septembrie, iar Compania Națională de Drumuri anunța, atunci, că reparațiile vor dura aproximativ o lună și jumătate. Termenul este cu mult depășit, iar constructorul, care ar trebui să repare autostrada aflată încă în garanție, nu mai mișcă un deget. Traficul este deviat pe Drumul Național 1.

"Cred că la anul circulăm, anul ăsta, nicidecum", spune un şofer.

Autoritățile au emis ieri un comunicat de presă prin care anunță că justiția este cea care trebuie să rezolve acest conflict.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru trei infracţiuni: "(...)CNADNR SA solicită organelor abilitate să efectueze cercetările necesare față de Antreprenor pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- infracțiunile prevăzute de articolul 35 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată,
- infracțiunea de înșelăciune prevăzută de articolul 244 din Codul penal
- infracțiunea de efectuarea de lucrări neautorizate ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație în zona drumului public prevăzute de articolul 341 din Codul penal", se arată într-un comunicat emis de CNADNR.

Procurorii nu au deschis, însă, dosarul împotriva italienilor de la Impregilo, pur și simplu pentru că nu au primit nimic oficial din partea autorităților.

"Până la acest moment, Compania de Autostrăzi nu a depus nicio plângere penală care să vizeze infracţiuni comise cu ocazia executării de lucrări la autostrada A1, Sibiu-Orăştie. De asemenea, din verificările efectuate, o asemenea plângere nu a fost depusă nici la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi nici la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălişte", spune Adriana Şandru, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Valoarea contractului plătit pentru tronsonul Sibiu-Orăștie a fost de aproape 605 milioane de lei, din care 85% Fonduri de Coeziune de la U.E și 15% fonduri de la Bugetul de Stat. Peste 99% din această sumă a fost deja plătit executantului.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...