Competiţie sportivă între firme şi angajaţii lor 

Data publicării:
CORPORATE GAMES

Pentru amatorii de zăpadă, organizatorii au pregătit concursuri de slalom paralel, schi fond, snowboard, biatlon dar şi volei pe zăpadă.

„E foarte fain că compania ne încurajează să facem sport şi totul e într-un cadru în care putem câştiga premii, concurăm unul împotriva altuia... E fain", a spus un concurent.

„Este şi un mod de relaxare, de a mai scăpa de probleme şi pe de altă parte este totuşi o competiţie, e un spirit de competitivitate, să încercăm să câştigăm", spune alt concurent.

 „Suntem foarte bucuroşi că, pentru al treilea an consecutiv, Braşovul, Poiana Braşov, împrejurimile şi nu numai au reuşit sa adune la start aproape 900 de participanţi în opt sporturi", a spus Călin Huidu - organizator Corporate Games România.

Cei care au ocolit pârtiile, au avut de ales între concursurile de biliard, bowling, tenis de masă şi tenis de câmp.

„Meciul a fost destul de greu, un adversar puternic şi fizic şi moral, din toate punctele de vedere. M-am concentrat, a condus cu 2-0 la gheme şi într-un final nu i-am mai dat şansă la nici un ghem să câştige", a spus un concurent la tenis.

La ediţia de iarnă din acest an numărul participanţilor a fost mai mare. S-au înscris 26 de firme atât din Braşov, cât şi din alte oraşe mari ale ţării.

Reporter: Liviu Beju
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri