Sari la conținut
News Alert

Conacul dintre vii

Într-un loc ce aminteşte de plaiurile Toscanei, pe faimosul Drum al Vinului, în comuna Chiţorani, un conac impunător stă martor al bunăstării boierilor de la începutul secolului 20. Ani la rând a stat însă în paragină, până să fie cumpărat de soţii Avram. A fost un cadou din partea lui Cătălin pentru soţia sa Raluca. De aici şi numele conacului - Domniţa Ralu. Trei ani au muncit cu pasiune la recondiţionarea conacului. Şi-au folosit propriile economii, dar au accesat şi fonduri europene. Raluca e cea care s-a ocupat de toate decoraţiunile, ca turiştii care trec pragul conacului să poată evada din stresul cotidian.

"Aceasta este una din camerele mele preferate. Tavanul este dacă observaţi deosebit. Iniţial au fost numai grinzi de susţinere, ni s-au părut atât de spectaculoase încât am hotărât să le păstrăm" Raluca Avram, proprietar conac.

Toate camerele au vedere către frumoasele podgorii.

"Avem opt camere, trei apartamente şi cinci camere duble. Avem un restaurant şi o cramă care este tot un restaurant în care se pot organiza şi degustări şi la care lumea vine cu plăcere să servească masa să guste un vin bun", Raluca Avram, proprietar conac.

"Din punctul meu de vedere nu este vorba de ce este nevoie de un conac aici, ci este nevoie de ce reuşim să salvăm, de ce au făcut buncii, străbunicii noştri nişte generaţii de elită ale noastre. Trebuie să ne mândrim. Cum toţi europenii reuşesc să pună în evidenţă şi un chioşculeţ care a aparţinut bunicului, de ce nu reuşim şi noi să salvăm clădiri", Cătălin Avram, proprietar conac

La conac, oaspetii sunt primiti sã deguste vin din productie proprie, dar si sã mânânce bucate dintre cele mai rafinate. Nu lipsesc din meniu pastrama de mistret sau friptura de iepure.

"O încântare din toate punctele de vedere, atât ca aşezare, peisaj dar după ce treci pragul acestei încântătoare locaţii este un moment de relaxare', spune un turist.

'Mi se pare un loc unic în Prahova şi este chiar ceva de care aveam nevoie. Vinul este o atracţie clar. Vinul roze este fructat, merge pentru prânz, merge pentru cină. Vinul roşu este un merlot un pic mai sec foarte bun şi acela", spune alt turist.

La conacul dintre vii te poţi caza la tarife ce pornesc de la 220 de lei, pentru o cameră dublă şi ajung la 290 de lei pentru un apartament.

reporter: Ruxandra Morar
operator: Alexandru Apetroae