Sari la conținut

Concurs de frumuseţe pentru pisici

Concursul a început sâmbătă dimineaţă şi a durat două zile. Se desfăşoară în grădina regală a castelului Bran, într-un decor aristocratic, potrivit cu multe din exemplarele rare, pe care porprietarii le-au adus la competiţie. Asa ca la Bran au ajuns exemplare din rase rare, precum Scottish Fold, Don Sphynx sau Selkirk Rex. Indiferent de rezultatul compoetiţiei, propria felină e cea mai frumoasă, pentru fiecare proprietar pasionat.

„Doarme cu noi, călătoreşte cu noi, deci e ca un copil", spune un partcipant.

„Un exemplar extraordinar de frumos, inteligent, sociabil şi foarte rezervat, din toate punctele de vedere; nu este genul de pisoi care să vină să te agaseze", participantă.

„E foarte jucăuşă, cuminte, o pisică foarte frumoasă", participantă.

Manifestarea este anuală şi e organizată pentru al doilea an consecutiv în grădina regală a Castelului Bran. Jurizarea o fac trei arbitri internaţionali.

„Arbitrii hotărăsc care sunt cele mai frumoase pisici ale zilei de astăzi şi mâine la fel, dar separat de asta, suntem prieteni, colaborăm, ne vedem des şi ne simţim bine împreună",  Alexandru Elian, organizator.

Concursul a fost organizat de un club felin din România, sub egida Federaţiei Internaţionale a Crescătorilor de Pisici.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Liviu Beju