Sari la conținut

Contestațiile pun în pericol analizele. Spitalul din Miercurea Ciuc nu mai poate face analize medicale pacienţilor

De aproape 15 ani, Spitalul Județean din Miercurea Ciuc a externalizat serviciul de analize medicale, iar în urma licitațiilor a încheiat contracte cu un laborator din oraș. Pe 1 martie 2016 contractul a expirat, astfel că spitalul a pornit o nouă procedură de licitație. Nou contract urma sa fie încheiat pe o perioadă de trei ani, iar valoarea ajungea la 6.750.000 de lei.

Din cele trei firme rămase în cursă, a fost declarată câștigătoare, de către spital, o companie medicală din București, care a depus o ofertă cu aproape 600.000 de lei mai mică decât celelalte două firme. Una din companile care a licitat şi care asigurase de serviciile până acum a facut contestaţie.

"Una dintre societățile concurente a venit cu o ofertă de preț care era situată sub baremul de 80% care conform legislației de achiziții publice se identifică ca și ofertă cu un preț aparent neobișnuit de scăzut. De exemplu, o analiză care la noi costa 130 de lei, dânșii au cotat-o cu 1,5 lei", Marius Mocanu - consultantul laboratorului din Miercurea Ciuc.

CNSC. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis cererea laboratorului din Miercurea Ciuc și a decis ca spitalul să reanalizeze oferta firmei câștigătoare. Comisia de licitaţie trebuia să ceară explicații despre modul de calcul al prețului analizelor. Contestaţiile si reevaluarile s-au repetat de trei ori.

Firma care a câştigat licitaţia susţine că preţurile sunt corecte.

"Explicația pentru care ofertele respective au fost oferte bune, nu le-aș numi oferte cu prețuri scăzute pentru că nu avem un termen de comparație. Scăzute față de ce? față de un preț al unui furnizor care sunt dublate, triplate, poate să fie o explicație și asta. Se referă acest cost scăzut sau această eficiență exact pe modul în care noi lucrăm. Sunt linii automate, sunt aparaturi de specialitate, sunt laboratoare cu experiență în spitale externalizate", Răzvan Rădescu, directorul laboratorului din București.

Pentru ca acum contractul pentru analize este expirat, spitalul a încercat să încheie pe loc un contract pentru câteva zile, cu laboratorul care a asigurat serviciile până acum, însă reprezentanții acestuia au refuzat. Dar au promis că vor asigura pe cheltuiala proprie analizele până când procedura licitației se va încheia. Spitalul insa a decis sa faca un contract, pentru cateva zile, cu firma din Bucuresti.

"Analizele de rutină vor fi efectuate de către o firmă specializată. Evident că nu am putut în 28 de ore să facă un laborator în cadrul spitalului nostru dar până se va rezolva această situație se vor duce la laboratorul central din București", Demeter Ferenc - directorul Spitalului Județean Miercurea Ciuc

Afectati sunt pacientii care preferă să vină la spital pentru analize, decât să dea banii la laboratoarele private.

"E compensat, dar totuși e mai ieftin decât la privat", spune un pacient.

"Pacienții într-adevăr ar avea mult de suferit, deci nu numai cei care merg la laboratorul de urgență, ci și cei care sunt internați, pentru că orice fel de analize indică medicului sistemul de tratament", Nyulas Eva - asistent laborator microbiologie.

Ultimul contract a costat spitalul în cei trei ani peste cinci milioane de lei. Spitalul trebuie acum să facă a treia reevaluare a ofertelor, aşa că sunt posibile alte contestaţii. Legea spune că firmele considerate devaforizate pot depune contestaţii atâta vreme cât licitaţia nu este decisă în instanţă.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Lucian Păculea