Sari la conținut

COVASNA. Apă otrăvitoare, la Băcel 

La Băcel, oamenii nu folosesc apa din fântâni decât pentru adăpatul animalelor şi cel mult pentru igiena proprie. Cei mai mulţi şi-au săpat fântâni mai adânci în curţi sau bat drumul până la Chichiş să aducă apă bună de băut.

"Am forat pompă la 34 de metri, atât, că dacă nu am putut folosi fântâna, mai ales când plouă, nu se poate", spune o localnică.

"N-o putem folosi că nu ştiu ce s-a întâmplat cu pânza freatică, ce Dumnezeu că s-au mişcat fântânile toate", spune un alt localnic.

Şi la şcoala şi grădiniţa din sat apa are aceeaşi calitate. Cadrele didactice au grijă să nu îi lase pe elevi să consume apă de la robinet.

"Am făcut analize şi am constatat că sunt prea mulţi nistriţi şi nitraţi, deci nu folosim pentru consum", spune educatoarea Carmen Marin.

Autorităţile din comuna Chichiş, de care aparţine şi satul Băcel, spun că de vină pentru calitatea îndoielnică a apei sunt agricultorii care din anii 90 au început să folosească în exces îngrăşăminte chimice, care au intrat în pânza freatică. De câţiva ani, primăria încearcă să racordeze localitatea la reţeua de apă din Sfântu Gheorghe.

"O investiţie din 2008 care este în curs de execuţie, dar vizează numai localitatea Chichiş. A fost începută în 2008, noi preconizăm că anul acesta sau anul viitor vom finaliza", precizează Silviu Tăraş - viceprimar comuna Chichiş.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au luat probe din apa din fântânile localnicilor din Băcel şi Chichiş şi au constatat depăşiri de nitraţi şi de zece ori mai mari decât limita admisă. Mai mult, din punct de vedere bacteriologic, apa are depăşiri la toţi parametri.

"Deci apa nu este potabilă nici pe parte bacteriologică, nici pe parte chimică. Cele mai mari riscuri, mai ales în cazul de nitraţi şi de nitriţi, sunt riscurile pentru sugari şi pentru femeile însărcinate. Deci, la ei poate să apară boala albastră, boala albastră a copilului. Deci, methemoglobunemia. Şi există cazuri ca dacă nu se ajunge în timp util la spital, există posibilităţi chiar şi de deces", a declarat Alina Bârzan - medic primar igienă DSP Covasna

Studiile recente arată că în cazul adulţilor, consumul de lungă durată de apă cu depăşiri de nitriţi şi nitraţi poate să conducă la cancer.