Sari la conținut
News Alert

COVASNA. Într-un continuu şantier

Clădirea din centrul oraşului Covasna a fost ridicată în 1991, de către Consiliul Judeţean, cu destinaţia de Casă de Cultură. În trei ani clădirea a fost pusă pe picioare, doar că în 1994, Consiliul Judeţean şi-a dat seama că nu mai poate continua lucrările pentru că nu mai are bani. Atunci, primăria a preluat-o, cu gândul să continue investiţia. Dar nici autoritatile locale nu au găsit fondurile necesare, aşa că s-au asociat cu o firmă privată care voia să facă aici hotel. După semnarea acordului, prin care primăria venea cu terenul şi clădirea, iar firma cu banii pentru continuarea investiţiei, lucrările pe şantier au şi început. Doar că firma nu a mai avut bani şi a cesionat drepturile către o a doua firmă.

"Societatea a continuat lucrările însă într-un final nici această societate n-a mai avut resurse s-o finalizeze şi atunci am ajuns în impas. Noi am comandat o expertiză tehnică prin care să se verifice şi realitatea cantitativă şi valorică a lucrărilor d einvestiţii cu care s-a majorat practic capitalul social", Gyerő Jozsef - consilier local Covasna.

Timp de mai bine de 10 ani şantierul a fost abandonat, iar găsirea unei soluţii s-a mutat în instanţă.

"Trebuia să apelăm la un credit. Ei nu au fost de acord ca societatea să pună garanţie şi clădirea respectivă, în vederea obţinerii creditului. Primăria a făcut acţiune judecătorească şi ne-au scos din acţionariatul societăţii respective", Ioan Costea - administrator societate. 

În timp ce construcţia unei noi case de cultură este blocată, instituţia orăşenească de cultură îşi desfăşoară activitatea în mai multe săli situate în diverse zone din oraş.

"Fiindcă avem atâta public care se pricepe la teatru, fiind parte, eu cred că ar fi indicat să avem un spaţiu, să se finalizeze totuşi clădirea aia...da, ar fi frumos", Czilli Balazs - directorul Casei de Cultură Covasna.

Centrul oraşului a fost reabilitat de curând însă clădirea părăsită a rămas la fel. Iar asta îi încurcă nu doar pe localnici, ci şi pe turiştii care vin aici pentru tratament.

"Ultimele lucrări care au fost făcute la această clădire au fost în 2004. de atunci şi până acum nimeni nu a mai bătut un cui pe acest şantier. Iar acum nu doar zidurile se degradează, ci şi prelata care ar trebui să le mascheze",  Mirela Palcu - reporter Digi24.

"S-o termine, altceva ce să facă. Să facă pentru tineret, să aibă, să vadă ceva, să... o bibliotecă sau eu ştiu...", spune un localnic.

"S-o finalizeze mai bine decât s-o termine... acoperişul e nou...", localnic.

"Asta e o catastrofă. Este ceva un dezastru pentru staţiune. Eu chiar când am venit am zis de ce n-o fi dând-o jos definitiv să dispară de aci?", localnic.

Momentan, nici Primăria şi nici Consiliul Judeţean nu pot interveni cu nimic asupra clădirii până când nu se va clarifica în instanţă situaţia juridică a terenului şi a construcţiei. Însă autorităţile iau în calcul şi dărâmarea clădirii, pentru ca prioritatile orasului sunt acum altele si nu exista bani pentru terminarea lucrărilor.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Mihai Stan