COVASNA. Spitale blocate pe banii Guvernului. La Baraolt, instituţia sanitară nu poate plăti şi salariile şi tichetele de masă

Data publicării:
SPITALE CV

Spitalele din judeţul Covasna nu au de unde să plătească măririle salariale acordate anul trecut. Dalma Farkas lucrează în spitalul din Baraolt de 20 de ani. Deşi spera ca ordonanţa de urgenţă să-i aducă un salariu mai bun, s-a trezit fără bonurile de masă.

"Ne afectează foarte mult, că şi salariul este foarte mic şi avem nevoie de tichetele de masă, dar sperăm să se remedieze în timp. Ştim că spitalele au probleme financiare pretutindeni în ţară. Şi noi avem probleme, de la sine înţeles, dar sperăm spre mai bine mereu", spune Dalma Farkas.

La Spitalul Orăşenesc din Baraolt nu au mai fost plătite tichetele de masă din noiembrie 2014, iar situaţia a nemulţumit pe toată lumea.

"Este un drept al nostru şi mi s-ar părea corect ca aceste drepturi să fie respectate. Atâta timp cât şi noi ne facem treaba, atât eu cât şi ceilalţi colegi ai mei, aşa ar fi normal", spune un angajat al spitalului.

Conducerea spitalului spune că nu are resursele necesare pentru a face faţă cheltuielilor suplimentare. 98 la sută din bugetul primit de la Casa de Asigurări de Sănătate se duce pe lefurile anhajatilor, iar din restul banilor trebuie achitate utilităţile şi medicamentele.

"Dacă vom avea un buget mai mare, atunci nu avem nici o problemă, putem acoperi şi putem să dăm tichetele de masă. Momentan suntem într-o situaţie în care, cu majorările salariilor angajaţilor cu 100 de lei, înseamnă un plus în fiecare lună pentru noi, un plus de plată de 16.000 de lei şi asta ar fi cam tot aceeaşi sumă ce ar trebui să plătim pentru tichetele de masă", spune Maria Magdolna Denes - manager Spitalul Orăşenesc Baraolt.

Sindicaliştii spun că situaţia nu este unică, nici în judeţ şi nici în ţară.

"Discutăm de Baraolt, dar s-ar putea asemenea situaţii să întâlnim în judeţ în perioada următoare, mă refer aici poate la spitalul municipal Târgul Secuiesc, în primă etapă, dar afectează toate spitalele din judeţ această majorare, deoarece această majorare de salarii a grevat şi mai mult bugetul spitalelor, în condiţiile în care acele sume nu au venit suplimentar în bugetul spitalelor, prin serviciile prestate, fie prin majorarea tarifului pe caz rezolvat, fie prin majorarea numărului de cazuri rezolvate contractabile într-o lună calendaristică", a precizat Vasile Neagovici - lider Sindicatul Sanitas Covasna.

"Spitalele sunt bugetare, dar nu primesc nici un ban din partea statului, decât în cazuri foarte rare, pentru aparatură. Dar pentru viaţa de toate zilele, deci pentru utilităţi, pentru materiale sanitare sau pentru salarii trăim din banii obţinuţi pe baza contractului cu Casa de Asigurări. Tariful a rămas tot aşa şi nu au crescut nici numărul cazurilor contractate. În consecinţă, aceste măriri salariale au trebuit să fie efectuate din banii luaţi de la medicamente sau de la utilităţi, pentru că dacă noi câştigăm tot atâta şi suntem nevoiţi să creştem salariile angajaţilor, atuncea trebuie să luăm banii de undeva", a spus  Kelemen Andrei - manager Spitalul Municipal Târgu Secuiesc.

Ca şi angajaţii din sistemul sanitar şi cei de la CAS speră într-o modificare a normativelor de plată şi a tarifului pe caz ponderat, care diferă în funcţie de clasificarea spitalelor.

"Noi le plătim, conform contractului, drepturile lunar, la valoarea de contract, valoare care cuprinde toate paturile spitalului şi toate activităţile ce se desfăşoară în spital. Deci, avem contracte cu toate serviciile medicale posibile de efectuat de acest spital", a precizat Ghiţă Drăgoiu - preşedinte CAS Covasna.

Dacă situaţia nu se va remedia, conducerea Sindicatului Sanitas Covasna ameninţă cu acţiuni de protest în luna martie, dacă nu se vor găsi soluţii.

Reporter: Liviu Beju
Operator: Alexandru Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri