Sari la conținut

Culturi distruse de porcii mistreți


Gabriel Olăianoş a cultivat anul acesta 47 de hectare cu rapiţă. Zece dintre ele sunt total compromise. Omul spune că animalele fac stricăciuni şi ziua. Nu se mai tem nici măcar de zgomotul utilajelor de treierat.

"Am văzut şi aproximativ 30 odată, porci, purcei, sunt foarte mulţi. Mi s-a spus că se vor organiza goane de împingere dar aştept rezultate", Gabriel Olăianoş.

Cei mai afectaţi sunt localnicii cu terenuri mici.

"Să fiu despăgubită, atâta am, nu am mult pământ, am numai un hectar. Eu de pe 30 de ari, cu familia mea, de patru persoane, trăiam un an întreg", Marinela Scorţea - localnică.

"Muncim ca să îngrăşăm porcii pentru fondul de vânătoare", localnic.

"De teamă ca animalele să nu le strice culturile, localnicii au pus în lanuri sperietori. Se pare însă că mistreţii nu au ţinut cont de ele iar ca dovadă, la doar câţiva metri de improvizaţie, este acest culoar, ce arată foarte clar că au trecut pe aici de curând şi, după dimensiunile sale, ne dăm seama că nu au fost deloc puţini", Sorina Secelean, reporter Digi24.

În zadar au cerut oamenii ajutor de la autorităţi. Au primit doar sfatul că ar mai bine să-si apere singuri culturile.

"Legea 1679/2008 ne spune foarte clar că proprietarul de teren care cultivă e obligat să îşi ia măsuri", Zachiu Popa - primarul comunei Dumbrăviţa.

"Dacă noi, nu ne asigurăm că putem să facem pază la recoltele noastre, atunci ei, neîntâlnind niciun pobstacol, intră în holdele respective şi le strică", Ioan Munteanu - inspectorul şef al Gărzii Forestiere Braşov. 

Deocamdată, pagubele nu au fost evaluate. Tot ce ştiu localnicii este că în Dumbrăviţa pot fi vânaţi doar 23 de mistreţi, aşa că au cerut mărirea cotei de vânat.


Reporter: Sorina Secelean
Operator: Mihai Stan