Sari la conținut

Curtea Bisericii Negre rămâne neamenajată

Proiectul de reabilitare și amenajare a curții Johannes Honterus a început în 2012, în urma unui concurs de idei organizat, cu un an înainte, de Asociaţia „Salvaţi centrul istoric al Braşovului", cu membri - Primăria Municipiului Braşov şi Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România-Parohia Braşov. Lucrările trebuiau să se încheie în toamna aceluiaş an.

"Prima etapă din proiect a fost cea a săpăturilor arheologice, după care ar fi trebui să urmeze înlocuirea reţelelor de utilităţi, aşezarea straturilor de suport şi, în cele din urmă, a pavimentului. Doar că şantierul arheologic s-a încheiat de-abia în anul 2013 iar a doua etapă din proiect nu a mai început niciodată", Sorina Secelean - reporter Digi24. 

Aşa se face că astăzi, curtea monumentului-emblemă al Braşovului arată în antiteză cu imobilul impunator: pietriş, câteva plante răzleţe, bălţi, când plouă. Asta în condiţiile în care Biserica Neagră este cel mai cunoscut obiectiv din Braşov.

"Cred că ar fi loc de mai bine: băncuţe, pavaj, la cât este de frumoasă Biserica..", turistă.

Ceva mai relaxaţi, turiştii străini nu se arată derajnaţi nici de aspectul zonei şi nici de pietrele care le intră în încălţări în timp ce fotografiază biserica. Unii chiar spun că, neamenajată, curtea se apropie mai mult de spiritul medieval.

"Cred că arată foarte...rustic. E frumos să le păstrăm aşa cum erau pe vremuri, dă un aer mai istoric locului", turist străin.

"Am mai fost pe aici, cred că era altfel atunci, cu pietre. La cum arată acum, e mai aproape de istoria locului", turist străin.

În 2012, lucrările de cercetare arheologică au fost suportate din bani locali, de la Primărie şi de la Biserică. În 2014, autorităţile locale au încercat să obţină bani din granturile norvegiene pentru continuarea reabilitării. Costurile erau estimate atunci la aproape 2 milioane de euro însă proiectul a fost respins.

"Nu finanţau un proiect de reabilitare a unei curţi ci şi o destinaţie a acelei curţi, împreună cu imobilele principale din acea curte, în cazul acesta fiind Biserica. Biserica are nevoie de amenajări, chiar lucrări la mai multe aspecte, la statui, la acoperiş, reparaţii şi întreţinere care le facem din bugete proprii, e mai greu să le incluzi într-un proiect de anvergură, cu fonduri europene, care ei cer un rezultat fantastic să zicem", Richard Sterner - şeful Departamentului de Imobile al Bisericii Negre.

"Finanţatorul a considerat că, de fapt, chiar dacă ele, în evidenţe, apar ca două monumente istorice separate ca şi încadrare, e de fapt unul singur şi nu se poate solicita finanţare parţial. Conform legislaţiei din România şi conform tuturor documentelor necesare, se putea acorda finanţarea pentru această reabilitare. Cum am spus, rămâne să identificăm o altă sursă de finanţare", Sorin Toarcea - purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

În proiect erau prevăzute: pavarea cu pietriş fin şi piatră de nisip, reabilitarea rigolelor, mobilier urban, corpuri de iluminatul public care să se încadreze în ansamblul arhitectural şi repararea căilor de acces în corpurile de clădire ale Liceului Johannes Honterus. Biserica Neagră este vizitată de aproape 500.000 de turişti pe an.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Alexandru Apetroae