De la 1 aprilie dispare cota de lapte 

Data publicării:
COTA LAPTE

Cota de lapte este o măsură impusă acum câţiva ani la nivel european, ca să limiteze producţia statelor dezvoltate, ce ameninţau să invadeze ţările abia intrate pe piaţă. Chiar dacă este de opt ani în Uniunea Europeană, România nu este încă pregătită pentru o piaţă liberă a laptelui. Sunt puţine fermele dotate şi cu efective mari de bovine, aşa că, odată cu dispariţia cotei, fermierii de la noi se tem că le va fi din ce în ce mai greu să reziste.

"Pe pieţe, dacă ne ducem cu produsele, ba case de marcat, ba câte şi mai câte, suntem ca un iepure între doi vânători, aşa că ne-am dezgustat cu totul", spune Ioan Mânjină - crescător de animale.

Din cauza concurenţei, preţurile vor fi extrem de mici, aşa că fermierii se tem că procesatorii de la noi vor renunţa la producţia locală. Specialiştii în agricultură susţin că grijile oamenilor sunt justificate, dar au şi explicaţii pentru situaţia lor.

"N-au reuşit să se organizeze, n-au reuşit să se asocieze, nu pot să îşi negocieze un preţ, nu au o cantitate ritmică şi care să motiveze un procesator să se deplaseze din gospodărie în gospodărie", a precizat Georgeta Ujupan - director Camera Agricolă Braşov.

Ceva mai norocoşi sunt fermierii cu efective mari, care au contracte de ani buni cu procesatorii. Familia lui Paul Tatu colaborează de aproape 20 de ani cu acelaşi procesator. Cele aproape 500 de vaci cu lapte pe care le are în fermă dau lunar 150 de mii de litri de materie primă, la un preţ de 1,55 lei pe litru. Omul se teme, însă, că invazia producătorilor străini ar putea să îi strice în timp relaţia cu clientul.

"Beneficiază de cu totul alte subvenţii şi alte ajutoare de stat şi noi vom fi prejudiciaţi că vor fi preţuri mai mici", spune Paul Tatu - crescător de animale. 

Pentru cei care nu mai pot rezista singuri pe piaţa laptelui, există şi soluţii. Pot să se asocieze cu alţi crescători şi să cumpere tancuri de răcire a laptelui sau pot să se reprofileze fie pe produse atestate tradiţional, fie pe ferme de carne.

"Vaca de carne este o soluţie, dar pentru cine are bani. Trebuie să ai fonduri să te susţii doi ani, până intri pe producţie pe vaca de carne. Pe urmă putem discuta de profit. Doi ani de zile eşti zero, nu ai niciun profit!", spune Silviu Căţean - crescător de animale.

În România, 800 de mii de fermieri sunt în pericol să dispară de pe piaţă, în condiţiile în care la noi există un efectiv de aproximativ un milion de vaci cu lapte.

Reporter: Sorina Secelean / Imagine: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri