Sari la conținut

Drum plin de gropi, licitaţie expirată

Între Râşnov şi Bran autorităţile au cârpit şoseaua an de an, însă fără niciun rezultat. În 2011, au promis că drumul va intra în reabilitare completă, a fost organizată şi o licitaţie care a fost câştigată de o asociere de patru firme. Valoarea contractului se ridica atunci la 276 de milioane de lei fără TVA, finanţarea fiind asigurată prin fonduri de la bugetul de stat, însă banii nu au mai venit.

Drumul ar fi trebuit să fie ca în palmă şi să aibă o garanţie de 10 ani. Lucrarea a rămas, însă, doar pe hârtie. Totul spre disperarea turiştilor care vin să admire zona Rucăr-Bran.

"E păcat, ar trebui să fie drumul bun, că vin atâţia turişti. Mulţi refuză să mai vina din cauza drumului", a spus un localnic.

"Am circulat de două-trei ori zilele acestea. Plătim taxe, plătim tot ce trebuie la maşini, le rupem în zece bucăţi, nu stiu pentru ce", a spus un şofer.

Primarul comunei Bran îşi aminteşte că, în urmă cu aproape patru ani, o echipă de proiectanţi a cerut de la primărie eliberarea unui aviz pentru începerea lucrărilor de reabilitare a drumului. Aşteaptă, însă, de câţiva ani să vină utilajele în comună, dar degeaba. În tot acest timp drumul peticit a adus numai dezavantaje staţiunii.

"Am avut probleme pentru reatestarea staţiunii şi ne-am fi dorit să fim clasificaţi ca staţiune naţională. Din cauza acestui drum am pierdut din punctaj", spune  Gheorghe Hermenean - primarul comunei Bran.

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a postat deja pe site-ul instituţiei anunţul pentru deschiderea unei noi licitaţii destinate proiectării lucrărilor de reabilitare a DN73. Doar pentru proiectare şi expertiza tehnică este nevoie de aproape 28.000 de euro.