Sari la conținut

Drumurile judeţene, mai rele ca uliţele satelor


Porţiunea de drum judeţean dintre Ormeniş şi Augustin nu a fost asfaltată niciodată. Asta chiar dacă primarii din cele două localităţi au făcut adrese peste adrese la Consiliul Judeţean Braşov ca să primească bani pentru asfaltare. Niciun leu nu a venit până în ziua de astăzi, iar între timp, şoferii sunt nevoiţi să facă slalom printre gropi.

Şoferii sunt exasperaţi. Nemulţumirea lor creşte odată cu cheltuielile pe reparaţii la maşini şi taxe care, pe aşa drumuri, nu îşi mai au rostul. 

În Ormeniş toate drumurile comunale sunt asfaltate. Primăria a cheltuit pentru asta 6 milioane de lei, adică echivalentul bugetului local pentru 40 de ani. Banii au venit de la Guvern. Doar că, se pare, pentru drumul judeţean, singura cale de acces către Braşov, nu s-au mai găsit fonduri.

"E o ruşine a judeţului, nu numai a noastră. Credeţi-mă, mie ca primar îmi e ruşine când trece un străin. A fost asfaltat acum 8 ani de zile”, menționează Gergely Janos, primarul comunei Ormeniş. 

De ani de zile, de când un pod care face legătura între Covasna şi Braşov, în dreptul localităţii Măieruş, nu mai suportă traficul greu, circulaţia maşinilor de mare tonaj se face pe DJ 131 B, pe ruta Augustin - Ormeniş - Apaţa. Asta face ca stratul de pietriş aşezat aici anual să se risipească foarte repede. În Apaţa o bucată din şosea s-a desprins şi a alunecat într-o curte. 

"Din punctul de vedere al siguranţei cetăţeanului, Salvarea, de exemplu, ajunge foarte târziu”, a declarat Gheorghe Garcea, primarul comunei Augustin.

Răspunsul autorităţilor judeţene la toate aceste probleme este că nu sunt bani. Aşa că soluţia de moment este peticeala drumului.

"Repararea zonei asfaltate cu plombe pe vreo 4000 mp de plombe. Iar partea de drum pietruit este în garanţie, o va repara constructorul pe cheltuiala lui", declară Nicolae Blaga, şeful Serviciului Administrare Drumuri şi Poduri. 

250.000 de lei au fost alocate la ultima rectificare de buget, pentru plombe. Cât despre turnarea unui covor de asfalt pe DJ 131B, aceasta este o lucrare ce ar presupune o cheltuială de până la un milion de lei.