După accidentele rutiere, puţine parapete stricate sunt înlocuite

Data publicării:
PARAPETE

Curba din dealul Perşaniului este una dintre cele mai periculoase din ţară. De la începutul anului şi până acum, în acel loc au fost 3 accidente, în care 4 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 30 au fost rănite. Astfel că şoferii sunt de părere că autorităţile ar trebui să acorde o atenţie mai mare acestei zone. Doar că acest lucru nu se întâmplă. În urmă cu două săptămâni un tir s-a răsturnat peste parapetele de pe marginea drumului. Din fericire nu au fost victime, dar zidul de beton a fost dărâmat şi nu a fost montat înapoi nici până astăzi.

"E o protecţie pe undeva, că în momentul impactului, tot mai reduce, mai face ceva, că sunt dărâmate, ce să le mai faci? Constructorii ăia care iau bani, să-şi facă meseria", şofer.

"Acolo trebuie făcut ceva. Probabil şi sigur trebuie mai multe panouri, mai multe indicatoare până acolo", şofer.

La nici 100 de metri distanţă, situaţia este similară, dar mult mai veche

"În următoarea curbă parapetele sunt din nou dărâmate. Dar aici sunt căzute încă din iarnă. Iar acum vegetaţia a crescut pe lângă betoanele răsturnate", Mirela Palcu - reporter Digi24.

Procedura spune că în urma unui accident, dacă s-au produs stricăciuni asupra drumului, poliţia trebuie să înştiinţeze Compania Naţională de Drumuri, care să repare zona. Pentru că această curbă este una extrem de periculoasă, autorităţile au avut chiar şi o întâlnire cu cei de la Compania de Drumuri.

"A avut loc o întrevedere la care au participat management-ul inspectoratului, management-ul serviciul politiei rutiere şi directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri. Din partea noastră a fost solicitat să se suplimenteze numărul de indicatoare de avertizare în zonă şi să fie remediat şi suplimentat numărul de parapeţi", Gabriela Dinu - IPJ Braşov.

Însă lucrurile se întâmplă parcă pe dos. Pe zi ce trece, parapetele sunt tot mai puţine. Astfel că şoferii spun că cea mai sigură metodă este atenţia.

"Suntem în siguranţă dacă circulăm normal. Dacă nu circuli normal e şi normal. Vitezomanii ăştia fac prostii", şofer.

Nici Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, nici Compania Naţională de Drumuri nu a răspuns solicitării Digi24 cu privire la această situaţie.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri