Ecologizarea canionului

Data publicării:
7 SCARI

Surpriza mare pentru voluntarii veniţi să strângă gunoaiele aruncate de turişti în zona Canionului 7 Scări! Nu au găsit mare lucru.

"E curat. Mă bucur că oamenii acum nu mai fac atât de multe... nu mai lasă atât de multe mizerii în urma lor", spune un voluntar.

Cei mai încântaţi de curăţenia găsita au fost cei care au strâns, în anii trecuţi, din acelaşi loc, tone de gunoaie.

"Era gunoi peste tot. Umpleam saci, nu mai aveam în ce să băgăm gunoiul", spune un voluntar.

Din păcate, voluntarii nu au găsit acelasi lucru şi pe dealurile din zona canionului Canionului 7 Scări.

"Am fost pe traseul de la cabană și am găsit foarte multe gunoaie prin jur și un peisaj de neuitat", spune alt voluntar.

"Am pornit în anul întâi de la 800 de saci și am ajuns anul acesta în jur de 70. Eu zic că suntem pe drumul cel bun, că scopul nu este să adunăm toată viața gunoaiele altora, ci să-i disciplinăm, poate-i mult spus", a declarat Mihaela Zugravu, inițiatorul acțiunii.

Canionul 7 Scări din judeţul Braşov este unul dintre cele mai spectaculoase monumente naturale din România şi are, potrivit specialiştilor, o vechime de peste 60 de milioane de ani.

Reporter: Liviu Beju
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri