Sari la conținut

Elevi fără manuale noi. Pentru că vechile cărţi sunt degradate, elevii învaţă după copii xerox

Cea mai gravă problemă este în clasa a IV-a. Aici învaţă 18 copii, iar pentru că în acest început de an şcolar doamna învăţătoare a primit doar 12 manuale noi, le-a pregătit celorlalţi şase elevi copii xerox după care să poată învăţa.

"Am primit nişte fişe pentru că eu nu am fost prima zi la şcoală şi mi-a dat doamna până îmi dă cărţi ca să am din ce să învăţ să nu ma duc la toţi copiii", spune eleva Monica Man.

La fel ca Monica sunt şi alţi elevi care învaţă de pe foi trase la xerox sau din cărţi care au trecut prin mâinile a cel puţin trei generaţii. Elevii care au rezultate bune la învăţătură au avut norocul să pirmească manuale noi şi le împrumută şi colegilor.

Dascălii se plâng şi ei că nu au cum să împartă manualele şi caută soluţii pentru ca toţi elevii să poată învăţa.

"Norocul meu este că mai am perechi de fraţi în clasă şi pot să le dau un rând de manuale că altfel nu îmi ajung. Am doi elevi care încă nu au venit la şcoală, dacă vin nu am să le dau cărţi", spune învăţătoarea Elena Noianu.

Clasa a VIII -a, aceleaşi probleme. Aici din 14 elevi, doar 4 au primit manuale noi la început de an şcolar şi asta pentru că au avut medii foarte bune. Ceilalţi trebuie să înveţe din cărţile rupte.

Directoarea şcolii susţine că nu este primul an în care se confruntă cu această problemă şi asta deşi de fiecare dată a făcut adrese către depozitul de manuale. Cei de aici, însă, spun că nici ei nu au de unde să le trimită cărţi noi.

"Sunt probleme cu manualele, dar majoritatea sunt la şcolile unde nivelul de degradare este foarte mare, unde elevii nu au grijă de manaule, unde nu se pot recupera manualele. Pentru că dacă se recupererează manualele de anul trecut şi cu procentajele care vin în fiecare an, nu ar trebui să fie probleme. Dar neexistând fond de carte în şcoli, că elevi nu au grijă de ele foarte tare, atunci automat apar probleme", declară Liviu Slabu - şeful Depozitului de Manuale Braşov

La Şcoala Gimnazială Viştea de Jos învaţă 140 de elevi la ciclul primar şi gimanzial şi 50 de preşcolari.