Sari la conținut

Fără bani pentru reabilitarea dispensarelor

În localitatea Băcel, 600 de persoane sunt nevoite să meargă mai bine de 4 kilometri pe jos până la cel mai apropiat cabinet medical. Doctorul din localitate s-a mutat în Chichiş încă de anul trecut, iar asta din cauza stării avansate de degradare a clădirii în care lucra.

"Nu sunt condiţii nu avem aranjat pentru medic de familie de nici un fel aici. nu avem nici transport în comun, nimic, nimic", a spus un localnic.

" Imobilul fiind solicitat pentru retrocedare de către episcopia harghitei şi covasnei, până nu se stabileşte dreptul de proprietate, adică retrocedăm sau nu, nu vom investi şi nu putem investi ", a spus  Şanta Gyula - primarul comunei Chichiş, UDMR.

În localitatea Moacşa, în pereţii cabinetului medical au apărut crăpături. Clădirea este veche, iar consolidări la structura de rezistenţă nu s-au făcut niciodată. Medicul a încercat să repare ce a putut, însă clădirea este mult prea degradată. Astfel că medicul a cerut ajutorul autorităţilor locale.

"După 40 de ani o construcţie oricum chiar dacă pe vremurile alea nu s-a făcut economici deosebite la materiale, dar se vede că este necesar o revovare completă a clădirii. Am solicitat sprijin. sprijin verbal da am primit. s-a promis marea cu sarea şi nu s-a făcut nimic ", afirmă Kerekes Jeno - medic de familie, Moacşa.

Consiliul Judeţean le-a propus primarilor un parteneriat prin care să modernizeze cabinetele medicale. Banii vor fi acordaţi pentru repararea acoperişurilor, înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare, zugrăveli, pardoseli, reparaţii la instalaţiile electrice, instalaţii sanitare şi de termoficare.

"Am ţinut şi să-i ajutăm dar şi să îi punem puţin în mişcare pe primarii care câteodată mai alsă d ela ei că uite că nu avem bani aşa că dacă punem şi noi şi mai pun şi ei poate mai facem câte ceva", a precizat Nagy József - viepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna .

Contribuţia maximă de la bugetul judeţului se ridică la 10.000 lei pe lucrare.