Fără spital şi cu banii luaţi 

Data publicării:
SPITAL PNEMUMO

Problemele au apărut în anul 2007, când trei din cele şase pavilioane au fost retrocedate, iar Spitalul de Pneumoftiziologie trebuia să plătească o chirie de aproape 48.000 de lei lunar, sumă uriaşă faţă de bugetul unităţii. Din 2007 şi până în 2012, timp de cinci ani, în baza dreptului de preempţiune, Spitalul a putut să îşi desfăşoare activitatea în continuare în cele trei corpuri de clădire. Doar că nu au avut bani nici să le cumpere şi nici să plătească suma impusă de proprietar.

"Au existat discuţii, am şi înaintat adrese, să ne asigure sprijinul cu privire la această sumă de plată, am înaintat şi o propunere de schimbare a sediului spitalului", a spus Danci Mara - consilier juridic, Spitalul de Pneumoftiziologie.

În urma ultimului proces pe care Spitalul de Pneumoftiziologie l-a avut cu actualul proprietar, instanţa a hotărât că cele trei corpuri de clădire ar trebui evacuate. Această măsură a fost însă contestată de conducerea unităţii, iar acum se aşteaptă decizia finală din partea Instanţei Supreme.

O primă idee ar fi fost relocarea celor trei pavilioane cu 75 de patur la o secţie exterioare a Spitalului Judeţean Braşov.

"O variantă de lucru este legată de Spitalul Mârzescu, alta legată de Spitalul Astra, care ne-a fost dat cu titlu de folsinţă gratuită de Primăria BRaşov. Relocarea nu presupune că bolnavii cronici vor ajunge să fie trataţi în mijlocul oraşului, tot ce înseamnă bolnav cronic rămâne în zona Stejăriş", a declarat Claudiu Coman - vicepreşedinte CJ Braşov.

Pacienţii nu văd neapărat un lucru rău în mutarea secţiei de pneumoftiziologie mai aproape de centrul oraşului.

"Acolo e şi dispensarul, e tot mai aproape, nu sunt toate aşa, la distanţă", a spus un pacient.

Spitalul de Pneumoftiziologie funcționează în zona „Stejăriș", pe drumul către Poiana Braşov. Aici sunt trataţi pacienți cu afecțiuni pulmonare, unele contagioase, care trebuie izolaţi de pacienţi cu alte afecţiuni.

Reporter: Sorina Secelean / Imagine: Zoltan Munteanu-Racz

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri