Festival multicultural la Braşov. Timp de trei zile cavalerii şi domniţele au animat centrul oraşului

Data publicării:
FESTIVAL ETNOVEMBER

"- Ştefan, te numesc cavaler al acestei cetăţi. Jură că o vei respecvta şi preţui.
- Jur că voi respecta şi preţui această cetate.
- De acum Ştefan esşti cavaler al cetăţii noastre. Te rugăm să pofteşti înăuntru."

Aşa au fost primiţi toţi cei care au trecut pragul Bastionului Ţesătorilor. Ca în fiecare an aceste ceremonii atrag sute de oameni care astfel iau parte la activităţile festivalului. "Caracterul multicultural al Braşovului îşi spune cuvântul şi ceea ce se întâmplă este, devine un festival al prieteniei în cele din urmă.", Marina Cionca - profesor Universitatea Transilvania

Cele mai atractive momente pentru public au fost dansurile balcanice, care nu i-au lăsat pe vizitatori să stea deoparte.

Un rol important în organizarea acestui festival îl au studenţii Universităţii Transilvania, care dau viaţă fiecărei poveşti medievale. "Etnovember este un festival organizat de studenţi dar nu este un festival studenţesc, este un festival care reuneşte.", Alin Olărescu - participant

Festivalul a durat trei zile, timp în care s-au organizat expoziţii de fotografie, concerte de muzică clasică şi populară. Pe seară oştenii, domniţele şi nobilii cetăţii au coborât de la Bastionul Ţesătorilor şi s-au oprit în Piaţa Sfatului unde festivităţile au fost încinse cu un spectacol cu torţe.

Reporter: Daniel Popescu / Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri