Sari la conținut

Festivalul de teatru de la Sibiu umple oraşul de culoare

O imensă structură construită din bare metalice a ocupat Piaţa Mare din Sibiu. Pe aceasta au fost montate difuzoare conecatate la instalaţii care erau programate să se învârtă în direcţii şi viteze diferite. Iar tot acest ansamblu, aparent haotic, a creat muzică.

Un alt concert a avut loc în Piața Mică a oraşului, acolo unde un trio a interpretat partituri la 33 de instrumente, unele în mărime naturală, altele de jucărie.

"Foarte bun, excelent. Foarte bun. Ne place. Abia ce am ajuns. Am venit din Sighișoara", a spus un spectator.

Piesa "Suspendați în cui", pusă în scenă de o trupă din Japonia, s-a jucat cu casa închisă. Actorii au evoluat în cea mai mare parte a timpului într-un spațiu de doar doi metri pătrați. Artiştii au abordat o problemă socială tot mai mare în Japonia, cea a oamenilor care s-au închis în camerele lor şi refuză orice contact cu lumea din exterior.

"A fost o experiență pe care o să mi-o amintesc cu mare drag, de acum încolo. Am venit special la Sibiu, să văd această producție", a spus un spectator.

"Având în vedere că atât de multe reprezentații au loc în fiecare zi, în totuși atât de puține locuri, am impresia că este un festival foarte căutat și că publicul este din ce în ce mai doritor să meargă la spectacole", a spus regizorul Yoji Sakate.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este abia la jumătate. Zeci de spectacole vor avea loc în fiecare zi, până pe 21 iunie.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu