Focar de hepatită A în Braşov şi Covasna 

Data publicării:
CEVA CU BOLI

Cele mai multe cazuri de hepatită A au apărut în satul Doboșeni din comuna Brăduț. Aici peste 40 de localnici au luat boala si au ajuns la spitalul din Sfântu Gheorghe în decursul a mai puțin de două luni. Autoritățile locale nu își explică însă sursa acestei epidemii.

"Au venit din partea sănătății publice și au făcut dezinfectări la fiecare casă. Și noi ne-am dus și am dat o atenție deosebită pentru curățenia în jurul caselor, în jurul locuințelor și unde stau ei în cartier, dar nu știu din ce provine", spune Balázsi Dénes - primarul din Brăduț, UDMR.

La școala din Doboșeni sunt pregătiți peste 350 de copii, din care 280 sunt de etnie rromă. În rândul acestora au fost cele mai multe îmbolnăviri de hepatită. Iar reprezentanții școlii spun că acest lucru se întamplă din cauza condițiilor precare în care aceștia trăiesc.

"Acum o lună de zile a fost mai gravă situația cu copiii, că duceau aproape 3-4 copii la zi. De multe ori mă duc pe la ei. Le spun: Uite nu ți-a venit pieptănat copilul acesta sau l-ai lăsat cu cu unghiile mari. Îi mai avertizez din când în când pe părinți", spune Samuel Veco - mediator relația cu comunitatea romă.

Spitalul din Sfantu Gheorghe este arhiplin acum. Și în comuna Apața din județul Brașov numărul cazurilor de hepatită este crescut. Aici aproape 30 de persoane au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov cu simptomele hepatitei A, încă de la sfârșitul lunii septembrie.

"S-a vehiculat că ar fi probleme cu apa potabilă, dar noi imediat după ce am observat epidemia asta, i-am contactat pe cei de la protecţia consumatorului. Au venit au luat probe din bazinul de apă, de la robinete şi acum s-a confirmat că nu e apa de vină. Deci e un virus în aer.", este de părere Boloni Laszlo - primarul din Apaţa, UDMR.

Oamenii sunt îngrijoraţi de faptul că în localitate sunt foarte multe persoane bolnave.

" Am un vecin, e în spital de o săptămână. Şi mai sunt... şi cumnata sa e în spital, tot de hepatită ", spune un localnic.

Hepatita A sau "boala mâinilor murdare" poate fi contractată foarte uşor prin intermediul apei, alimentelor sau folosirea obiectelor sanitare nedezinfectate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri