Fost lider de sindicat de la CFR, reţinut 

Data publicării:
ARESTARE CFR

UPDATE 24.07.14: Cei trei suspecţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Braşov. Avocaţii suspecţilor vor ataca decizia la Curtea de Apel Braşov.

În noaptea de marţi spre miercuri, Alexandru Lorincz, preşedinte executiv al Sindicatului National Ferovia Phoenix şi alţi doi complici, Sorin Răcăşan, fost angajat CFR şi Valeriu Teodorescu, au ieşit încătuşaţi din sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi au fost duşi în arestul poliţiei cu ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Ei sunt acuzaţi că au pretins bani de la mai multe societăţi pentru încheierea unor contracte de achiziţii pentru şine de cale ferată şi vagoane dezafectate.

Suspecţii au fost daţi în vileg printr-un flagrant, organizat de o echipă mixtă formată din procurori, poliţişti de la Transporturi Feroviare şi agenţi anticorpuţie.

"Inculpatul, Răcăşan Sorin, în calitate de autor, a pretins şi primit de la denunţător suma de 5.000 de lei, pentru ca acesta să-şi trafice o pretinsă influenţă pe lângă responsabil din cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar şi Companiei Naţionale CFR Marfă, astfel încât aceştia să treacă la punerea în executare a unor contracte deja încheiate între aceste societăţi şi societatea în numele căreia acţiona denunţătorul", a precizat Alina Popescu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov

Banii au fost apoi împărţiţi cu ceilalţi doi inculpaţi reţinuţi, care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi uz de fals. Un al patrulea complice se află acum sub control judiciar.

"Colegii de la Secţia regională Poliţie Transporturi Braşov au fost sesizaţi cu privire la existenţa unui contract referitor la vânzarea a 120 de vagoane, contract falsificat. În urma verificărilor efectuate de către colegii mei s-a stabilit că atât ştampila instituţiei, cât şi semnătura managerului erau falsificate" a spus  Liviu Naghi, purt de cuvânt IPJ Braşov.

Foştii colegi ai lui Alexandru Lorincz au fost suprinşi când au auzit de reţinerea acestuia.

"Mă surprinde pentru că nici măcar nu ştiu nici acum la ce se rezumă aceste acuzaţii, de ce a fost reţinut. Am înţeles că ar fi ceva cu fier vechi nu ştiu ce activităţi, care nu au nici o legătură cu sindicatul", a declarat Ioan Buzatu - liderul Uniunii Sindicatelor Libere Infrastructură din Regionala CFR Braşov

Alexandru Lorincz a fost membru timp de 16 ani în Uniunea Sindicatelor Libere Infrastructură din Regionala CFR Braşov dintre care timp de aproape patru ani a ocupat funcţia de preşedinte executiv. În luna mai acestui an şi-a dat demisia. Cei trei inculpaţi reţinuţi sunt prezentaţi magistraţilor de la Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri