FOTBAL. Astra Giurgiu s-a calificat dramatic în sferturi

Data publicării:
BRASOV ASTRA

Tembo a marcat primul gol în minutul 17, după o centrare bună a lui Alex Ioniţă. Budescu a dublat avantajul oaspeţilor la capătul unei acţiuni prelungite de atac a echipei lui Şumudică. După ce a pasat pentru primul gol, Alex Ioniţă şi-a trecut numele şi pe lista marcatorilor. Gazdele puteau să reducă din diferenţă în prima repriză, dar Ene nu a profitat de gafa lui Gavrilaş, iar Astra a condus cu 3 la 0 la pauză. În partea secundă, portarul Astrei l-a incomodat în careu pe Vlad Olteanu, iar arbitrul a acordat penalty. Marius Matei a tras foarte slab şi nu l-a putut învinge pe Gavrilaş. A făcut-o însă opt minute mai târziu, din acţiune.

Finalul a fost dramatic! Vlad Olteanu a marcat al doilea gol al gazdelor în minutul 88. Coşmarul Astrei nu s-a terminat - Marius Matei a mai înscris o dată şi a trimis meciul în prelungiri. După un penalty ratat şi două goluri înscrise, atacantul gazdelor a primit al doilea galben şi a plecat mai repede la vestiare. Dandea a pus capăt emoţiilor liderului Ligii 1 în minutul 117 şi a trimis-o pe Astra în sferturile de finală.

Pentru Astra urmează un meci de foc în Liga 1 cu CSU Craiova, vineri, de la 20:30, în direct pe Digi Sport 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri