FOTBAL. Braşov Cup, la start

Data publicării:
BRASOV CUP

Peste 2.500 de copii se vor lupta la 10 categorii de vârstă pentru trofeele competiţiei braşovene. Turneul este împărţit în două perioade, cu prima parte rezervată celor mai mici şi cu săptămâna a doua în care vor evolua grupele de vârstă între 12 şi 15 ani.

"Este important pentru Braşov acest eveniment sportiv, anul acesta vom avea o vizibilitate maximă, în sensul că participanţii la eveniment vor fi de peste 2.500 şi asigură practic promovarea Braşovului la nivel european", spune Adina Durbacă - viceprimar Braşov.

Nici în acest an nu lispsesc oaspeţii de peste hotare, cu 6 ţări care şi-au trimis reprezentatele la Braşov Cup. În total, peste 170 de echipe se vor lupta în cele două perioade, 13 -16 august şi 20-23 august în cadrul celui mai mare tunreu de copii şi juniori din cadrul sud-estul europei.

"Cu siguranţă vom avea parte de un spectacol fotbalistic de calitate şi de o valoare bună, dar şi de un impact mediatic important. Cele mai bune echipe din România şi din jurul nostru vor veni aici pentru trofee şi pentru premii", spune Ciprian Jurubescu - organizator Braşov Cup.

De asemenea în urma implicării Primăriei Braşov şi a Direcţiei de Sport , participanţii vor beneficia pe parcursul şederii în Braşov de transport gratuit pe mijloacele de transport şi intrare liberă la Grădina Zoologică şi Bazinul Olimpic.

Redactor: Adrian Susanu
Operator: Zoltan Racz

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri