FOTBAL. Perioadă dificilă la Tărlungeni

Data publicării:
TARLUNGENI

După remiza spectaculoasă dar controversată din etapa precedentă, 2 la 2 pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare, oficialii celor de la Tărlungeni au făcut o vizită la Comisiile de disciplină ale Federației după protestele aduse arbitrilor la finalul meciului. Deciziile în cazul directorului sportiv Claudiu Cazan și al antrenorului Daniel Bona au fost însă amânate pentru 7 octombrie.

În schimb, brașovenii au alte bătăi de cap. Căpitanul Liviu Nicolae este accidetat și va lipsi o perioadă mai lungă de pe gazon iar Coman și Vlăsceanu nu pot fi nici ei recuperați până sâmbătă. Între timp conducerea clubului a decis rezilierea contractului cu Marius Pastor, iar lui Petra și Chirciu le-au fost diminuate contractele.

După deplasarea de la Vâlcea pentru Unirea Trălungeni urmează alte două dueluri de foc, miercuri contra celor de la FC Brașov și weekendul viitor contra liderului actual din serie, FC Baia Mare. Cu 4 puncte acumulate în 5 jocuri, Unirea Tărlungeni se află pe locul 11 în serie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri