Sari la conținut

FOTBAL. Reunire cu incertitudini la Gaz Metan

Fotbaliştii şi-au primit până acum doar o parte din restanţele financiare vechi de 5 luni, iar la primul antrenament din acestă vară chiar au refuzat să se pregătească. La şedinţa de pregătire a alb-negrilor au fost prezenţi şi şapte dintre cei nouă jucători cărora le expiră contractele în această vară.

Buchta, Trtovac, Todea, Florin Dan, Alex Munteanu, Dan Roman şi Bawab îşi vor decide în aceste zile destinaţia. Între timp, portarul Vâtcă s-a transferat la CFR Cluj, iar Cosmin Frăsinescu a semnat cu CSU Craiova. Antrenorul Cristi Dulca a confirmat că va rămâne şi în acest sezon pe banca medieşenilor iar în perioada următoare îşi va duce echipa într-un cantonament montan pentru ca apoi stagiul extern de pregătire să se desfăşoare în Ungaria.