Fotografii salvatoare. Prietenii fotografului Miluţă Flueraş au organizat o expoziţie, în Sibiu

Data publicării:
FOTO COLECTIV

În seara fatidică de 30 octombrie, Miluţă Flueraş venise la concertul trupei Goodbye to Gravity împins de cele două mari pasiuni ale lui - fotografia şi muzica rock. Flăcările izbucnite în clubul Colectiv l-au ars pe braţe şi pe piciorul stâng. Din fericire, tânărul de 28 de ani a fost scos din local de primii salvatori sosiţi la locul nenorocirii. O ambulanţă l-a dus la Spitalul de Arsuri, unde se află încă internat şi la patru săptămâni de la tragedie. Ca să-l ajute financiar, colegii lui de breaslă au organizat o expoziţie cu 30 de fotografii realizate de Miluţă Flueraş, la concertele din ţară şi străinătate unde a participat.

"I-am promis că următoarea expoziţie o să facem tot la Sibiu, dar să vină şi el", spune Sebastian Marcovici, organizatorul expoziţiei din Sibiu.

"Suntem prieteni de mulţi ani şi trebuia să fiu aici pentru el în primul rând. La început a fost omul care mi-a acordat cel mai mult încredere", spune un prieten de-al fotografului.

"Toată lumea trebuie să încerce să ajute cât de mult şi ne bucurăm că am putut să organizăm noi aceasta exopoziţie pentru el", spune alt prieten.

Tânărul le-a mulţumit pentru sprijin prin intermediul Facebook-ului: "Țin să-i mulțumesc lui Sebastian Marcovici, președintele Asociației Focus Sibiu, precum și tuturor celor implicați!"

De altfel, Miluţă Flueraş a folosit reţeaua socială pentru a ţine legătura cu apropiaţii: "Operația a decurs okay, așa că nu ne rămâne decât să așteptăm. Mulțumesc pentru mesaje și să ne revedem cu bine cât mai curând!", a precizat Miluţă într-o postare pe Facebook

Tot pe Facebook, fotograful a primit un mesaj de încurajare de la una din formaţiile sale preferate, Sepultura.

 Reporter: Adela Mohanu - Operator: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri