Sari la conținut

HANDBAL. Final de sezon cu probleme la Corona

Fără implicaţii în clasament, cele două formaţii vor evolua doar pentru palmares în confruntarea de duminică. Din păcate situaţia la clubul braşovean este una dificilă din punct de vedere financiar, cu restanţe salariale încă de la începutul acestui an. În acest context, negocierile pentru prelungirea contractelor sunt anevoioase atât cu jucătoarele aflate la final de contract cât şi cu tehnicianul Bogdan Burcea.

"Prima discuţie am avut-o în ianuarie, când Corona mi-a propus prelungirea contractului. În mod sigur Corona şi sezonul viitor va avea o echipă competitivă", spune Bogdan Burcea. 

Între timp conducerea braşovencelor continuă negocierile şi cu jucătoarele aflate la final de contract, Tudor, Chiper, Briscan, Cârstea, Apetrei, Brădeanu și Hotea.

Partida dintre Corona Braşov şi Universitatea Cluj va avea loc duminică, 5 aprilie, de la ora 11:00 în Sala Sporturilor.

Redactor: Adrian Susnau
Operator: Zoltan Racz