HOCHEI. Doar un punct din trei meciuri

Data publicării:
HOCHEI-2

Gazdele au deschis scorul repede şi au controlat în mare măsură ostilităţile după ce au punctat pentru 2 la 0 la mijlocul partidei. Golul de onoare al oaspeţilor a fost reuşit de Zsolt Molnar în minutele de final. Chiar dacă au forţat şi au scos portarul în finalul jocului, braşovenii se întorc din acestă deplasare cu un singur punct din jocul pierdut la lovituri de departajare cu Ujpest.

Cu 9 puncte adunate în 16 jocuri din Liga Mol, Corona ocupă ultima poziţie. Pentru elevii lui Otto Keresztes urmează două dueluri extrem de importante în Liga Naţională. La finalul acestei săptămâni, braşovenii vor întâlni în două jocuri formaţia Dunărea Galaţi.

Prima partidă este programată vineri 30 octombrie de la ora 18:30, iar cea de a doua, sâmbătă, de la ora 17:30. Galben-albaştrii vor completa weekendul cu încă o partidă, de acestă dată în Liga Mol, duminică, 1 noiembrie, contra celor de la Fehervar de la ora 18:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri