Sari la conținut

Lecţii de istorie cinegetică. Exponatele Muzeului de Vânătoare Sibiu poartă amprenta colonelului August von Spiess

O vorbă din vechime spune că omul sfințește locul, iar poveștile de viață ale oamenilor dau o frumusețe aparte locurilor prin care trec. Este și cazul Muzeului de Vânătoare de la Sibiu, ce poartă numele unei personalități semnificative de la sfârşitul secolului al XIX-lea: colonelul August von Spiess, director al vânătorilor regale din vremea regelui Ferdinand I. "Spre deosebire de alte muzee de vânătoare, acest muzeu este format în majoritate de colecţiile unui colecţionar, deci este un muzeu dedicat unui colecţionar, deschis în casa în care a locuit acesta." , Rodica Ciobanu - șef de secție la Muzeul de Vânătoare Sibiu

Clădirea muzeului de vânătoare este un adevărat monument arhitectonic, cu specific austro-ungar de final de secol XIX. În perioada 2006-2007, a suferit, însă, transformări semnificative. "S-a schimbat expoziţia de bază şi, mai mult, s-a reconstituit sala în care ne aflăm acum, sală în care era expoziţie, muzeu, chiar atunci când colonelul locuia aici cu familia.", Rodica Ciobanu - şef de secţie la Muzeul de Vânătoare Sibiu 

Valoarea muzeului, însă, dincolo de frumuseţea construcţiei, este dată şi de exponatele pe care le adăposteşte: piese rare, o adevărată comoară cinegetică şi arme vânătoreşti ale vremii, toate purtând amprenta lui von Spiess. Tot aici, pe unul dintre pereţi, stă aşezat capul împăiat al ogarului care a murit după lupta cu o ursoaică ce îi pusese stăpânul în pericol.

Turiştilor care vizitează Muzeul de Vânătoare din Sibiu le sunt pregătite şi surprize. Una dintre ele este o expoziţie de plante medicinale, autohtone, de pădure. Dovezi arheologice arată că preparatele făcute din ele, mult diferite de medicamentele din zilele noastre, erau folosite încă din vremea primelor comunităţi umane. "Din păcate, copiii nu mai cunosc plantele medicinale, nu le cunosc denumirea populară, şi nu le recunosc. Sunt plante pe care le găseşti la tot pasul aproape, nu sunt rarităţi.", Gizela Vonica - muzeograf

20 de specii de ierburi culese din pădurea Dumbrava Sibiului, sunt expuse în muzeu, unde vizitatorii pot afla care sunt plantele cu care pot trata diverse afecţiuni.

Preţul unui bilet de intrare la Muzeul de Vânătoare din Sibiu este de 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru pensionari şi 2 lei pentru elevi.

Reporter: Ioana Mihai, Sorina Secelean / Operator: Zoltan Munteanu Racz