Liste de aşteptare pentru vacile bălţate

Data publicării:
VACI BALTATE

Exemplare de bălţată românească, care ajung la o producţie de 6.500 de litri de lapte pe an, îşi doreşte orice fermier român. Rasa a fost îmbunătăţită de zootehniştii de la Institutul de Cercetare a Cartofului din Braşov. Aceştia au reuşit să creeze juninci care dau o producţie mult mai mare de lapte. Aşa că fermierii din Braşov fac coadă la poarta Institutului, pentru a cumpăra vaci autohtone.

Mircea Dumitru este un fermier care aşteaptă de câteva luni să cumpere 100 de vaci de la Institut. "Sunt animale de valoare, cu lapte bun, cu o genetică foarte bună şi asta ne determină să cumpărăm. Nu cumpărăm din exterior pentru că animale din exterior, în primul rând, nu o să ne dea cele mai bune exemplare şi în al doilea rând, nu sunt aclimatizate pentru zona noastră", declară Mircea Dumitru.

În doar câţiva ani, ferma Institutului de Cercetare a Cartofului din Braşov a devenit principala sursă de material biologic, de bălţată românească, pentru zona Transilvaniei şi nu numai.

„Ne-am porpus să scoatem la vânzare pe piaţă tot excedentul de juninci pe care îl obţinem în anul respectiv, după înlocuirea în efectivul nostru. În primii ani a fost o oarecare reticenţă, în momentul în care am vândut juninci, datorită preţului care a fost foarte ridicat, dar ulterior fermierii după ce au început să cumpere s-au lămurit de valoare animalelor din această unitate”, afirmă  Emil Neacşa, managerul sectorului zootehnic în cadrul Institutului de Cercetare a Cartofului Braşov

O bălţată românească se vinde în medie cu 1500 - 1800 de euro, dar până să ajungă pe piaţă, o junincă trebuie crescută şi îngrijită cel puţin 30 de luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...