Sari la conținut

Localnicii din Dumbrăviţa au împodobit împreună bradul de Crăciun

Tradiţia spune că, în ziua de Crăciun, vătafii, aşa cum sunt numiţi feciorii scăpaţi de armată, şi penaşii - tinerii care urmează să se însoare, trebuie să ridice un brad mare, de peste 20 de metri. Sătenii ies din curţi şi contribuie cum pot la împodobirea bradului. Tradiţia atrage şi turişti din alte părţi ale ţării.

"De vreo 10 ani tot vin eu nu sunt localnică, dar îmi place tradiţia e un obicei care sper să ţină şi peste ani", spune o participantă.

"Acum sute de ani se aducea bradu cu care cu boi se ridica bradu, fiecare vătaf avea fraţii, verişorii, părinţii care îl ajutau. Acum avem buldozerul de la primărie şi e mult mai usor, dar e palpitant şi suntem mândri de ce avem în comuna noastră", spune Zachiu Popa - primarul comunei Dumbrăviţa

Ridicarea bradului este un obicei străvechi, păstrat cu sfinţenie de tinerii din Dumbrăviţa. Cu toate acestea, de-a lungul timpului a suferit modificări.

"Una dintre diferenţe pe care sperăm să o întoarcem ar fi ca toata lumea să vină îmbrăcată în costum popular aăa cum o făceau pe vremuri dar mari diferenţe nu prea sunt", Adrian Văluşescu - etnolog

După ridicarea bradului, toată suflarea satului participă la balul de Crăciun.

Reporter: Mădălina Zamfir
Operator: Dan Dascălu