Lotul 3 al autostrăzii, deschis în 15 noiembrie

Data publicării:
AUTOSTRADA

Șantierul lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie, respectiv porțiunea dintre Săliște, județul Sibiu și Cunța, județul Alba, este cel mai întârziat segment aflat în lucru la ora actuală. Ca să respecte termenul de finalizare de 15 noiembrie, muncitorii sunt nevoiți să lucreze chiar și pe timp de noapte.

Constructorul a oprit lucrările în urmă cu o lună, ca să forțeze mâna autorităților să plătească lucrările suplimentare.

" Și dumneavoastră primiți luna aceasta vreo 43 de milioane de la companie. Deci aproape toate formalitățile sunt făcute ", a declarat Narcis Neaga - director CNADNR. 

Ministrul Transporturilor Ioan Rus, a venit personal pe acest șantier, după ce a verificat stadiul lucrărilor din elicopter.

Constructorii au dat asigurări că partea de carosabil va fi gata la termenul convenit. Nu acelaşi lucru se poate spune despre lucrările de consolidare a dealurilor unde s-au produs alunecări de teren.

 " Lucrările de consolidări, cu alunecările de teren, aceastea nu se puteau combina până la data de 15. Deşi am încercat şi acestea să vedem dacă putem să le definitivăm, după care o să deschidem traficul şi o să efectuăm celelalte lucrări fără să disturbăm traficul sau alte probleme ", spune unul dintre constructori.

" Lucrările care se vor efectua acolo nu vor afecta nici circulaţia, nici siguranţa circulaţiei. E vorba, totuşi, de zone cu alunecări de teren.  La orice problemă, există soluţie tehnică. Dânşii aplică soluţiile tehnice necesaare şi suficiente ca să blocheze alunecări de teren care să afecteze zona de circulaţie în sine ", adaugă Ioan Rus - ministrul Transporturilor.

Tronsonul de autostradă care ar urma să fie inaugurat în 15 noiembrie are 22 de kilometri. Ar fi prima porțiune de drum rapid finalizată în Romania în 2014. Celelalte trei loturi ale autostrăzii care leagă Sibiul de Orăștie au fost deschise circulației în decembrie 2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri