Sari la conținut

Lucrările la spitalul judeţean, amânate

Deşi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a emis în luna august o decizie prin care respinge contestaţia depusă de firmă, patronii Ramb Sistem, firma implicată în dosarul de corupţie al lui Aristotel Căncescu, au apelat la instanţă. Procesul se va judeca la Curtea de Apel Braşov, iar desemnarea constructorului se va face abia după ce instanţa va da o hotărâre definitivă.

Licitaţia pentru desemnarea constructorului a demarat încă din luna martie, anul trecut, însă procedura a fost blocată în octombrie de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Conform proiectului lucrările vor avea o garanţie de cinci ani. Constructorul va face  recompartimentări, va reface instalaţile electrice, cele de gaz şi apă şi va cumpara mobilier nou. Valoarea proiectului de reabilitare este estimată la 26 de milioane de lei.