Maraton în mijlocul naturii

Data publicării:
ECOMARATON

Ecomaratonul ajuns la a şasea ediţie a fost organizat în zona Moeciu şi a avut trei probe: alergare scurtă - pe distanţă de 14 kilometri, cea de maraton clasic - 42 de km, şi cea pentru copii - pe distanţe scurte - cel mult 1.900 de metri.

"Este un mod de-a de întâlni cu prietenii şi de-a face mişcare în aer liber", spune un concurent.

"Încercăm să ne depăşim limitele şi să ne dovedim, la final, că suntem mai puternici şi mai rezistenţi", spune alt concurent.

În 56 de minute şi 14 secunde, primul concurent la alergarea scurtă a trecut linia de sosire. La maraton, unui tânăr de 22 de ani, i-au luat 3 ore 28 de minute şi 40 de secunde pentru a parcurge cei 42 de kilometri.

"E un timp extraordinar, nu mă aşteptam la un timp atât de bun sezonul acesta am făcut doar 30 de ore de antrenament de alergare, vin după un sezon competiţional de iarnă, în care a fost totul în regulă", spune George Buta, câştigător maraton.

Dintre cei peste 1.300 de concurenţi înscrişi, la proba de maraton au trecut linia de sosire 639.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri