Marian Godină, prezent la Jurnalul de Seară

Data publicării:
GODINA STIRI


"De când lumea a început să mă cunoască, nu am mai avut niciun caz în care un contravenient să refuze să semneze procesul verbal sau să-mi vorbească urât sau de sus tocmai pentru că le-am câştigat respectul", Marian Godină, agent la Poliţia Rutieră Braşov.

El este agentul de la Poliţia Rutieră Braşov care, în mai puţin de un an, a câştigat peste 230.000 de admiratori pe Facebook. A devenit celebru pentru că a încercat să schimbe percepţia oamenilor despre poliţişti.

"Îmi displace ideea de a fi privit ca o excepţie în poliţie. E destul de greu să atragi simpatia publicului când eşti poliţist, mai ales când eşti şi la Poliţia Rutieră", Marian Godină.

De la povestiri din trafic, Marian Godină a ajuns să scrie şi despre abuzurile şi presiunile superiorilor săi.

"Nu mi-a fost uşor să descriu, cred că am plâns şi când am scris acel capitol. Nici eu nu am reuşit să înţeleg nici până acum ce a avut cu mine", Marian Godină.

Acuzaţiile poliţistului au adus un control la Poliţia din Braşov. În urma verificărilor, şeful Inspectoratului Judeţean şi-a depus, din concediu, dosarul de pensionare. Chestorul Ioan Aron apare în cartea lui Marian Godină.

Tot declaraţiile făcute de agent pe Facebook au dus şi la demiterea directorului Crucii Roşii Braşov, Luana Minea. Marian Godină a acuzat-o public că ar fi încercat să-l intimideze după ce a sancţionat în trafic o cunoştinţă de-a acesteia.

"Nu mă gândeam că va lua chiar o aşa de mare amploare. Sunt convins că voi rămâne în istoria Poliţiei Române cu un lucru cât de mic, dar voi rămâne", Marian Godină.

Marian Godină spune că a fost de câteva ori la un pas de a-şi da demisia din poliţie, dar a renunţat de fiecare dată pentru că îşi iubeşte meseria.

"Nu am făcut asta pentru bani. Dacă alege cineva această meserie pentru bani, deja a greşit din start. Îmi place foarte mult ce fac, iubesc meseria, mă duc cu drag la serviciu, iar asta contează mult mai mult pentru mine decât banii. E un statut aparte, îmi place şi uniforma, să respect reguli, să impun respectarea unor reguli", Marian Godină.

Marian Godină îşi lansează astăzi cartea la Biblioteca Centrală din Bucureşti, în prezenţa premierului Dacian Cioloş. Agentul de la Braşov spune că şi-ar dori să scrie şi o carte destinată copiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...