Medicii care termină rezidențiatul intră în șomaj

Data publicării:
MEDICI SOMERI

Radu Dancu a terminat rezidențiatul, este specialist în hematologie, dar se află în șomaj. După ani de studii, dar și de experiență cu pacienții, medicul a fost nevoit să se prezinte la ghișeele Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă.

"Am fost uimit să văd nu atât faptul că intru în șomaj, ci suma modică, de... în jur de 400 de lei, care mi-a revenit pe lună. Și perioada de 6 luni. Măcar dacă ne-ar fi asigurat șomajul până la un umător concurs de rezidențiat", a spus dr. Radu Dancu, hematolog. 

47 de medici încadrați ca rezidenți la Spitalul Județean din Sibiu și-au dat examenele de specialiști în lunile octombrie-noiembrie. Abia la sfârşitul săptămânii trecute au început să primească certificatele doveditoare din partea Ministerului Sănătății. În 31 decembrie 2015, medicii și-au terminat și stagiile de rezidențiat și, deci, și contractele cu spitalul. Din cei 47, unul singur a rămas angajat.

"În unitatea noastră, la finalul anului trecut, în luna decembrie, mai exact, a fost încadrat un medic, în specialitatea Obstretică-Ginecologie, pe secția Ginecologie I", spune Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt Spitalul Județean Sibiu.

Medici în specialități precum Oftalmologie, Ortopedie, Neurologie, Chirurgie, Cardilogie - au rămas fără niciun venit.

"Sunt două opțiuni mari și late. Una este să rămâi în șomaj până când se publică un post relativ convenabil pentru tine. A doua variantă este, după cum bine se știe, plecatul din țară", spune Tiberiu Cismaş, medic rezident. 

Jumătate dintre absolvenții de rezidențiat au trecut și pe la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă. Autoritățile recunosc că actele vin cu întârziere, dar spun că este un an bun. Certificatele au întârziat, în anii trecuți, și 3-4 luni. Abia după distribuirea acestora, medicii pot să-și ridice și parafa.

"Direcțiile de Sănătate Publică sunt abilitate să acorde codul de parafă medicilor care și-au obținut dreptul de liberă pratică, conform legislației în vigoare și loc de muncă în rețeaua sanitară din județ", spune Krisztina Gaal, purtător de cuvânt DSP Sibiu. 

Cel mai recent anunț de angajare în sistemul medical din România datează din luna octombrie. Arunci, Spitalul din Bacău a scos la concurs patru posturi.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri