Medii cu mult mai mari decât acum 15 ani 

Data publicării:
MEDII MARI

La liceele bine cotate, peste 80% dintre elevi au medii peste 9, iar majoritatea copiilor spun că cea mai mică notă de-a lungul anului şcolar a fost 8. Andreea este în clasa a noua şi a primit premiul al doilea cu media 9,80. Din cei 27 de elevi câţi sunt în clasă, doar doi au avut medii sub nouă.

"Mă pregătesc dimineaţa şi apoi şcoală şi după aia seara puţin", spune Andreea Robu.

Cadrele didactice sunt de părere însă că mediile mari se datorează şi faptului că în ultimii 20 de ani cerinţele au mai scăzut, şi mulţi profesori nu mai sunt atât de severi la catedră. Şi pentru că la multe facultăţi admiterea se face pe baza mediilor din liceu, acum se pune mai mult accent pe note decât pe cunoştinţe.

"Mediile sunt mult mai mari, cu unu, poate chiar cu două puncte jumate, de aproximativ 15-20 de ani", spune profesorul Octavian Polexa. 

Anul acesta, toţi premianţii din fiecare şcoală din oraş vor fi răsplătiţi cu bani de autorităţile locale. Fiecare elev care a luat locul întâi va primi 300 de lei, cei de pe locul doi, 200 de lei, iar locul trei va fi premiat cu 100 de lei. În total, bugetul alocat de Consiliul Local pentru finalul anului şcolar a fost de aproape 600.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri