Mii de copii au vizitat deja parcul cu dinozauri

Data publicării:
DINOZAURI

Fie că au venit cu familia, colegii de clasă sau cu prietenii, aproape cinci mii de vizitatori s-au înghesuit să vadă reptilele, unice în ţară, care au fost amplasate în pădurea de la poalele Cetăţii Râşnov.

"Mă gândeam să aibă un fel de microfon în ei şi să scoată nişte sunete", a spus un vizitator.

"Dinozauri am mai văzut în reviste, în desene, la televizor şi mi-au plăcut foarte mult", a spus un mic vizitator.

Dacă cei mari au fost aşa de impresionaţi copiii au fost pur şi simplu fermecaţi. Aşa că nu s-au mulţumit cu privitul. S-au suit pe dinozauri, i-au lovit, iar cei mai îndrăzneţi i-au provocat la luptă.

"Pe copii nu prea ai cum să îi controlezi. De multe ori te trezeşti că sunt căţăraţi undeva şi nu mai ai ce să faci, decât să spui să nu mai repete lucrul acesta", a spus un vizitator.

Parcul dinozaurilor de la Râşnov este deschis toată săptămâna, de la 9:30 la 20:00. Un bilet costă 28 de lei pentru adulţi şi adolescenţi şi 22 pentru copiii de până în 14 ani.  Copiii cu vârste sub trei ani vizitează parcul gratuit.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri