Minunile de la poalele Caraimanului

Data publicării:
TURIST CARAIMAN

Localnicii spun că sunetul cascadei ar avea puteri vindecătoare. După câteva ore petrecute în jurul acesteia pare că orice boală este alungată de apa care loveşte grăbită stâncile.

"Este o cascadă deosebită deoarece primăvara când se topesc zăpezile de pe munte, de acolo de sus de la 2200 de metri, debitul apei este foarte mare şi zgomotul este foarte puternic auzindu-se câteodată şi din Buşteni. Noaptea se aude chiar din Buşteni", povesteşte salvamontistul George Cotinghiu.

Cascada de la poalele Caraimanului este înscrisă pe lista monumentelor naturale hidrologice. Odinioară, spectaculoasa cădere de apă putea fi admirată de pe un pod de lemn amenajat în faţa ei. A fost însă distrus în anii '70 de un bolovan adus de o viitură. De atunci, turiştii pot ajunge la doar câţiva metri de cascadă, unde stropii îi trezesc din reverie, cu picături reci. Ca orice alt loc frumos, nici acesta nu e ocolit de legende.

Se spune că doi ciobani fraţi iubeau aceeaşi tânără şi amândoi şi-au exprimat sentimentele faţă de aceasta. Pentru că ea nu a ştiut pe cine să aleagă, s-a aruncat de pe o stâncă. Se spune că cei doi fraţi au împietrit atunci de uimire, iar bolovanii din jurul cascadei îi întruchipeză pe aceştia.

Câteva băncuţe strâmbe din lemn vă invită să zăboviţi minute bune pentru că spectacolul naturii merită chiar şi cel mai scump bilet. Privind şi ascultând cascada, timpul parcă se opreşte. Mulţi turişti au descoperit frumuseţea locului, mai ales că accesul este foarte uşor. Aşa se face că în fiecare zi vin cu sutele.

Acelaşi aer tare de munte, cântecul dulce al păsărilor şi verdele crud al pădurii le puteţi întâlni şi la Mănăstirea Caraiman, chiar la ieşirea din Buşteni. Mănăstirea s-a dezvoltat în anii din urmă, datorită numărului mare de turişti.

Totul a început în 2001, cu o mică biserică de lemn. Mai apoi, de-a lungul timpului, totul s-a schimbat. A fost construită o biserică mai amre şi mai impunătoare şi, de asemenea, sute de chilii pentru pelerini şi călugări. 

Toate aceste locuri vă invită să visaţi şi să vă minunaţi de puritatea zonei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri